ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 lei; autorizarea directorului general al companiei a fost retrasă

ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 lei; autorizarea directorului general al companiei a fost retrasă

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 de lei, după ce compania a transmis clienților o scrisoare prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public cu privire la o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private.

Totodată, Consiliul ASF a decis retragerea autorizării directorului general al companiei, Raluca Țintoiu, și amendarea acesteia cu 100.000 lei.

Comunicat de presa ASF

“În cadrul ședinței de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut situația creată în piața pensiilor private ca urmare a intervențiilor în spațiul public ale NN Pensii — Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., care au făcut referire la o așa zisă naționalizare a fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II).

Având în vedere circumstanțele create, de natură să conducă la afectarea încrederii participanților în sistemul de pensii private din România, Consiliul ASF a decis sancționarea societății NN Pensii cu amendă contravențională în cuantum de 1% din capitalul social al societății, respectiv cu suma de 750.000 lei.

De asemenea, a fost decisă sancționarea cu retragerea autorizației doamnei Raluca Ioana Georgiana Țintoiu în calitate de Director General al societății NN Pensii, precum și cu amendă contravențională în sumă de 100.000 lei.

Una dintre prioritățile absolute ale ASF vizează urmărirea îndeaproape a respectării obligațiilor asumate de către entitățile din piețele reglementate, pentru menținerea stabilității, transparenței și a bunei funcționări a acestora.”

Prima reacţie a NN Pensii, după amenda primită de la ASF

“Consiliul de administrație al NN Pensii a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), ulterior căreia a luat la cunoștință din media despre măsurile stabilite de autoritate în legătură cu mesajul de informare transmis de companie în data de 11 aprilie 2017 către clienții care au declarat adresa de e-mail. Așteptăm decizia oficială a ASF și ne arătăm toată deschiderea și colaborarea în demersurile ulterioare acesteia, urmând să stabilim și să le comunicăm în cel mai scurt timp direcțiile de acțiune ale NN Pensii.

Reiterăm că intențiile noastre au fost exclusiv de informare cu privire la sistemul de pensii administrat privat și la interesul participanților de a se informa constant despre situația fondurilor economisite pentru pensie.

Apreciem faptul că Guvernul și Ministerul de Finanțe au avut o poziție recentă foarte fermă pentru susținerea și stabilitatea Pilonului II.

 Precizăm că aceste măsuri anunțate astăzi nu afectează în niciun fel situația fondului de pensii administrat de NN și economiile pentru pensie ale celor aproximativ 1,9 milioane de participanți la acesta.”

Liviu Dragnea, despre scrisoarea NN trimisa clientilor: Guvernul să ceară explicații la Ambasada Olandei; conducerea ASF va fi demisă

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că “scandalul” generat de scrisoarea companiei NN, este de fapt “un fake” pornit de la președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, iar Guvernul României ar trebui să ceară explicații de la Ambasada Olandei și de la conducerea ING din această țară.

“În ceea ce privește acest scandal, un fake de fapt, despre naționalizarea pensiilor private este pornit de la domnul Mișu Negrițoiu, care este președintele ASF, care știe foarte bine că în foarte scurt timp Parlamentul va demite toată conducerea ASF pentru că ceea ce se întâmplă acolo e foarte grav și au de suferit clienții români și asigurații români. Pe de altă parte, eu cred că Guvernul României ar trebui să ceară explicații la Ambasada Olandei și la guvernul olandez și la conducerea ING din Olanda pentru că ceea ce a făcut această companie de asigurări în România poate puteau să o facă (…) într-o fostă colonie olandeză. În România nu este pemis așa ceva”, a afirmat Dragnea, la Antena 3.

El a opinat că olandezii ar putea fi “supărați pe corvete”, dar a arătat că este “nepermis” ceea ce a făcut compania NN întrucât “o asemenea informație poate să ducă la prăbușirea unui sistem”.

“Poate sunt supărați pe corvete. Poate, nu știu, dar nu poți să pornești un asemenea scandal din nimic pentru că nu a existat nici în programul de guvernare, nici în vreo discuție în Guvern, nici în vreo discuție în coaliție, nici în Parlament despre așa ceva. Ceea ce a făcut această companie de asigurări este nepermis. Din punctul meu de vedere, ASF-ul, Guvernul și Ministerul de Finanțe să-i sancționeze extrem de dur pentru că trebuie să fie un exemplu și pentru celelalte multinaționale care fac zeci de miliarde în România și care își bat joc de români și de statul român. Nu există o astfel de discuție nici măcar informală din punctul nostru de vedere. (…) Au început o campanie online fără să întrebe pe nimeni”, a spus liderul PSD.

Liviu Dragnea a susținut că o informație precum cea lansată de compania amintită “poate să ducă la prăbușirea unui sistem”.

“Să nu creadă cineva că se poate glumi cu așa ceva. (…) Se poate introduce panică în România. (…) Nu intrăm în Schegen pentru că nu vrea Olanda. Foarte bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să se joace cu noi ca cu niște copii. Și îmi asum absolut tot ce spun”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

El a anunțat că la nivel parlamentar ar putea fi făcută o comisie de anchetă pe acest subiect.

La randul său, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a declarat că informația privind intenția guvernanților de a naționaliza Pilonul II de pensii nu are “niciun temei” și a spus că nu există “nicio rațiune, politică, economică, financiară, bugetară’ care să determine o astfel de decizie.

Pozitia NN Pensii despre subiectul dezbatut in presa

NN Pensii: Conținutul scrisorii trimise clienților este exclusiv informativ și nu reprezintă un avertisment

Conținutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienții săi este unul exclusiv informativ și nu reprezintă un avertisment, afirmă reprezentanții fondului, subliniind că se delimitează de orice contextualizare într-un spectru politic a mesajului transmis clienților.

“Conținutul scrisorii trimise de NN Pensii către clienții săi este unul exclusiv informativ și acesta nu reprezintă un avertisment. Nevoia acestei informări a venit ca răspuns la solicitările de clarificare din partea clienților noștri provocate de discuțiile publice din ultima perioadă cu privire la viitorul sistemului de pensii. Această comunicare a venit în contextul în care NN transmite lunar peste 300.000 de mesaje electronice clienților săi, care conțin informații referitoare la situația contului lor individual de pensie de fiecare data când noi sume sunt adăugate, iar anual sunt trimise aproximativ 1,9 milioane de scrisori care analizează evoluția nivelul anului anterior către adresa de corespondență a clienților”, menționează reprezentanții NN Pensii, într-o notă de presă.

Aceștia au adăugat că apreciază faptul că, prin declarațiile făcute, atât Ministerul de Finanțe cât și Autoritatea de Supraveghere Financiară au avut un punct de vedere ferm cu privire la susținerea sistemului de pensii administrate privat.

“Aceste declarații sunt îmbucurătoare, cu atât mai mult cu cât considerăm că aportul fondurilor de pensii private în susținerea dezvoltării economiei naționale poate crește semnificativ. Reconfirmăm angajamentul nostru de a-i servi pe cei peste 1,9 milioane de clienți, ale căror economii pentru pensie le administrăm. De aceea, ne delimităm de orice contextualizare într-un spectru politic, oricare ar fi acesta, a mesajului transmis pe 11 aprilie clienților noștri” se mai precizează în nota de presă.

De unde a plecat acest război mediatic

NN Pensii a transmis marți o scrisoare clienților prin care îi informa că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public cu privire la o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private și le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor.

NN Pensii (fost ING) este cel mai mare administrator de fonduri de pensie privata din Romania. Compania numara 300.000 de clienti  si are active de circa 2 miliarde de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.