Totul despre Legea insolvenței persoanelor fizice și cum va influența actul normativ relația dintre bănci și clienți

Totul despre Legea insolvenței persoanelor fizice și cum va influența actul normativ relația dintre bănci și clienți

La data de 1 ianuarie 2018, România se va alătura numeroaselor state care au elaborat și implementat o procedură menită să protejeze debitorii de bună-credință aflați în dificultate sau imposibilitate de a-și achita datoriile, un cadru legislativ adaptat noii realități mondiale în care gradul de supraîndatorare al familiilor a atins cote extreme de ridicate.

Un istoric al legislației insolvenței persoanei fizice oferă dovada unei totale transformări a statutului debitorului față de creditorul său. Conform celei mai vechi culegeri de legi a lumii, Codul lui Hammurabi scris în jurul anului 1760 I.Hr, în situația imposibilității plății unei datorii, debitorul avea opțiunea vinderii sale, a soției ori a fiicei/fiului ca să muncească pe o perioadă de 3 ani ca sclav sau a unui sclav “suficient de bun”.

Legea celor douăsprezece table – anii 451-450 I.Hr. – prevedea în a X-a lege că, în cazul în care mai mulți creditori au pretenții asupra aceluiași debitor, se poate tranșa corpul debitorului în bucăți. Astfel, în legea romană, extrem de dură, debitorul garanta restituirea obligației cu corpul său, în acest mod, chiar viața lui era la dispoziția și mila creditorului.

Aceasta duritate s-a ponderat treptat pe măsură ce societatea s-a umanizat, însă, până în timpuri relativ apropiate (secolul al XVIII-lea) găsim în continuare sancționarea foarte aspră a debitorilor neplatnici, aceștia fiind considerați infractori ce trebuiau închiși în așa numita închisoare a datornicilor.

Supraîndatorarea era un concept aproape necunoscut, iar singurul vinovat pentru imposibilitatea plății era debitorul care, în fața opiniei publice, nu avea nicio justificare pentru situația sa.

De ce avem nevoie recunoașterea falimentului personal

În prezent, din cauza noii realități sociale bazate pe consum, acest consum fiind tot mai mult bazat pe datorie, supraîndatorarea a devenit o realitate recunoscută la nivel global. Tot mai multe state și Comunitatea Europeană caută soluții pentru prevenirea și reducerea gradului de îndatorare cu consecința trecerii creditorilor și a intereselor lor pe locul secund față de debitor și chiar obligându-l pe acesta să își asume într-o măsură egală riscul supraîndatorării debitorului.

Așa cum rezultă din expunerea de motive a inițiativei legislative, dar și din conținutul Legii nr. 151/2015, scopul acesteia îl reprezintă cu prioritate asigurarea protecției debitorului calificat de lege “de bună credință”, aflat în stare de insolvență, iar în plan secundar îndestularea creanțelor creditorilor într-un cadru ce promite maximizarea valorii activelor debitorului și a gradului de recuperare a creanțelor.

Reglementarea insolvenței persoanei fizice s-a impus ca o necesitate statuată și la nivel european prin Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului Uniunii Europene privind procedurile de insolvență, care, la paragraful 9, prevede un tratament identic al debitorilor în cadrul procedurilor insolvenței fără a distinge între persoana juridică sau fizică.
Legea 151/2015 satabilește trei mecanisme prin care persoana fizică, debitor de bună – credință, își poate redresa situația financiară:
* Procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor;
* Procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active;
* Procedura simplificată de insolvență.

Cine decide inițierea procedurii de insolvență

Inițierea procedurii de insolvență în oricare dintre formele sale îi aparține exclusiv debitorului. Organele care aplică procedura de insolvență sunt comisia de insolvență, administratorul judiciar, instanțele judecătorești și lichidatorul.
Instituția cu atribuții decizionale, de control și supraveghere asupra procedurii este Comisia de insolvență teritorială în circumscripția căreia debitorul și-a avut domiciliul, reședința sau reședința obișnuită pe o perioadă de cel puțin 6 luni anterioare formulării cererii. Comisia de insolvență este o instituție nou creată ce beneficiază de un aparat tehnic în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Comisia de insolvență centrală va avea cinci membri titulari și cinci supleanți, numiți pentru un mandat de trei ani. Aceștia vor fi desemnați de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Comisia de insolvență la nivel teritorial este alcătuită din reprezentanți ai structurilor deconcentrate în teritoriu ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

Administratorul procedurii administrează procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, sub controlul Comisiei de insolvență. Elementul de noutate și distinctiv de procedură a insolvenței societăților comerciale este faptul că pot fi administratori ai procedurii, alături de practicienii în insolvență, executorii judecatorești, notarii și avocații care sunt înscriși în Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice.

Instanța judecătorească, de această dată Judecătoria, în circumscripția căreia debitorul și-a avut domiciliul, reședința sau reședința obișnuită pe o perioadă de cel puțin 6 luni anterior sesizării instanței soluționează toate cererile/acțiunile din procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active, contestațiile împotriva deciziilor comisiei de insolvență prevăzute de  lege precum și cererile de eliberare de datorii. Tribunalul va fi instituția care va soluționa definitiv în calitate de instanță de apel.

Ce debitori pot beneficia de insolvență

Debitorul din procedura insolvenței poate fi persoana fizică cu domiciliul sau reședința pe teritoriul României de cel puțin 6 luni anterior formulării cererii, se află în stare de insolvență și nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să își execute obligațiile astfel cum au fost contractate, cu menținerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine și pentru persoanele pe care le are în întreținere.

Insolvența este prezumată atunci când după trecerea unui termen de 90 de zile acesta nu a plătit datoria unuia sau mai multor creditori ai săi. Prezumția este relativă. Cuantumul total al datoriilor scadente trebuie să atingă valoarea prag pentru a putea beneficia de legea insolvenței, respectiv 15 salarii minime pe economie.

Este prevăzută inaplicabilitatea procedurilor de insolvență în câteva situații enumerate expres, respectiv:
– debitorul în cazul căruia a fost închisă, din motive ce îi sunt imputabile, o procedură de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, o procedură judiciară de insolvență prin lichidare de active sau o procedură simplificată de insolvență cu mai puțin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței;
– debitorul care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, a unei infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
– debitorul care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile;
– debitorul care, deși apt de muncă și fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligența rezonabilă necesară pentru a-și găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit;
– debitorul care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare, în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că este în stare de insolvență;
– debitorul care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă.

Sunt prezumate a fi avut acest efect:
– contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, a unor datorii care reprezintă cel puțin 25% din valoarea totală a obligațiilor, cu excepția obligațiilor excluse;
– asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligații excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-și plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;
– efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăți preferențiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
– transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvență;
– încetarea unui contract de muncă prin acordul părților sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii.

Cum se derulează procesul

Cererea poate fi formulată și de către ambii soți, iar procedura va fi comună acestora, fiind elaborat un singur plan de rambursare sau, după caz, două planuri de rambursare corelate precum și logodnicului sau persoanei cu care debitorul conviețuiește, dacă au bunuri dobândite în coproprietate ori sunt codebitori ai aceleiași obligații.
Definitivarea intenției debitorului de solicitare a deschiderii procedurii insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor se manifestă, conform legii, prin notificarea cu cel puțin 30 de zile înainte de depunerea cererii a tuturor creditorilor cunoscuți.

Odată cu aceasta se nasc și primele obligații ale creditorilor întrucât este prevăzută obligația lor de a îi transmite debitorului toate informațiile necesare pentru ca acesta să poată completa cererea de deschidere a procedurii precum și depunerea diligențelor în vedere ajungerii unui acord de reeșalonare / restructurare a datoriilor „prin oferirea unor soluții adecvate circumstanțelor individuale ale acestuia”. La capitolul contravenții, legea prevede că obligația de comunicare a documentelor trebuie îndeplinită în termen de maximum 10 zile de la data primirii cererii.
Odată admisă cererea în principiu de către Comisia de Insolvență, decizia se comunică creditorilor cunoscuți împreună cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitor și se publică în Buletinul Procedurilor Insolvenței.

Termenul pentru contestarea deciziei Comisiei de Insolvență este de 7 zile și suspendă executarea Deciziei.
Admiterea de principiu a deschiderii procedurii insolvenței suspendă provizoriu, de drept, toate executările silite începute potrivit averii debitorului pentru un termen ce nu poate depăși 3 luni decât în cazul excepțional în care încetarea suspendării ar compromite iremediabil situația financiară a debitorului.

Îndată după preluarea dosarului, administratorul procedurii notifică creditorii cu privire la numirea sa, solicitându-le o informare cu privire la cuantumul și tipul creanței împotriva averii debitorului, o evaluare a bunului grevat de o cauză de preferință, dacă creditorul dispune de o astfel de evaluare, estimând și măsurile de restructurare a creanței pe care le-ar putea accepta.

Notificarea se publică în Buletinul procedurilor de insolvență, iar – în termen de 30 de zile de la publicare – creditorii au obligația să răspundă solicitării administratorului.

Creanțele în valută vor fi înscrise în Tabelul preliminar la valoarea acestora în lei la data deschiderii procedurii.
Contestarea Tabelului preliminar al creanțelor se face în termen de 7 zile de la comunicare. Debitorul, împreună cu administratorul procedurii, elaborează un plan de rambursare a datoriilor.

În planul de rambursare se stabileşte suma ce se propune a se plăti fiecărui creditor din suma totală datorată defalcată pe lună, stabilită în funcţie de procentul din valoarea totală a datoriilor, tranşele de plăţi, precum şi, dacă este cazul, măsuri de restructurare a datoriei sau alte măsuri care să conducă la redresarea financiară a debitorului şi ajungerea la un acord cu creditorii săi.

Cu privire la planul de rambursare comunicat creditorilor, urmează o procedură de conciliere desfășurată de regulă la sediul administratorului procedurii, care se poate întinde pe o durată de cel mult 60 de zile. În urma acesteia poate rezulta un plan de rambursare modificat. Planul va fi considerat aprobat dacă este votat de creditorii ce reprezintă minimum 55% din totalul creanțelor și cel puțin 30% din creanțele având cauze de preferință. Creditorii care nu și-au exprimat votul vor fi considerați ca votând în favoarea planului.

Dacă planul de rambursare este aprobat sau considerat aprobat, comisia de insolvență constată, prin decizie, deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Aceasta decizie poate fi contestată în 7 zile de către creditorii care au votat împotriva planului. În ipoteza neaprobării planului de rambursare, debitorul poate totuși să solicite instanței confirmarea lui. Instanța, în condițiile prevăzute de lege, poate să confirme planul de rambursare chiar dacă acesta nu a fost aprobat de majoritatea anterior menționată.

Ce se întâmplă dacă procedura insolvenței nu este respectată

Atunci când, pe durata planului de rambursare a datoriilor, apar schimbări semnificative ale veniturilor sau ale valorii activelor debitorului, administratorul procedurii, debitorul ori unul sau mai mulți creditori pot depune la comisia de insolvență o cerere de modificare a planului de rambursare a datoriilor. Propunerea de modificare a planului de rambursare a datoriilor se notifică creditorilor și se aprobă de aceștia în aceleași condiții ca și planul inițial.

Creditorii pot cere deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active dacă, din motive neimputabile debitorului, nu au fost efectuate plățile prevăzute în planul de rambursare cel puțin 6 luni de la scadență.

În cazul în care, din motive imputabile debitorului, măsurile prevăzute în plan nu sunt executate sau sunt executate cu întârziere ori incomplet, orice creditor, administratorul procedurii sau comisia de insolvență poate cere, de îndată, instanței închiderea procedurii de insolvență sau, după caz, deschiderea procedurii de insolvență prin lichidare de active însă pentru a se dispune lichidarea de active este necesar acordul tuturor creditorilor.
În aceste situații, debitorul nu va beneficia de eliberarea de datorii reziduale.

Procedura judiciară prin lichidarea activelor debitorului, este o altă formă a procedurii de insolvență reglementată prin legea nr. 151/2015. Aceasta este definită ca fiind  ”o procedură concursuală, colectivă și egalitară, care se aplică debitorului persoană fizică de bună credință, în vederea valorificării bunurilor și/sau veniturilor urmăribile ale acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de eliberarea de datorii reziduale”.

Procedura se deschide, la cererea debitorului sau a creditorului, de către instanța judecătorească competentă, într-una din următoarele situații:
– la cererea debitorului aflat în insolvență;
– la cererea oricăruia dintre creditori, dacă planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive neimputabile debitorului;
–  la cererea tuturor creditorilor dacă planul de rambursare a datoriilor nu a fost adus la îndeplinire din motive imputabile debitorului.

Procedura se desfășoară prin lichidator numit de către instanță în mod aleatoriu. Este prevăzut dreptul păstrării și numirii drept lichidator al administratorului procedurii în cazul în care lichidarea de active este subsecventă procedurii pe bază de plan de rambursare.

Deschiderea procedurii insolvenței prin lichidare de active ridică dreptul de dispoziție al debitorului asupra bunurilor și veniturilor urmăribile din averea sa. În vederea satisfacerii creanțelor creditorilor, lichidatorul procedurii valorifică toate bunurile urmăribile ale debitorului, inclusiv cele aflate în devălmășie, care vor fi partajate prin hotărâre a aceleiași instanțe.

O situație specială este atunci când un bun nu a fost valorificat pentru o perioadă de 2 ani deși s-au îndeplinit toate formalitățile prevăzute de lege pentru aceasta, caz în care creditorii pot opta pentru dobândirea proprietății asupra bunului în contul creanței.

O noutate o reprezintă și categoria creditorilor chirografari înrudiți cu debitorul care vor intra în ultima categorie de creditori ce își vor îndestula creanțele subsecvent creditorilor chirografari.
Procedura simplificată de insolvență este o formă a procedurii de insolvență deschisă debitorului care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
* cuantumul total al obligațiilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie;
* nu are bunuri sau venituri urmăribile;
* are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.

Mecanismul de funcționare al acestei proceduri presupune că, în situația în care condițiile de mai sus sunt îndeplinite, debitorul va beneficia de un termen de 3 ani în care toate executările silite împotriva sa vor fi suspendate de drept iar pe parcursul acestor 3 ani va avea de îndeplinit o serie de obligații. Din categoria creanțelor care trebuie plătite în cadrul acestor obligații, legea enumeră doar creanțele curente.

Respectarea obligațiilor în cadrul procedurii simplificate pe durata de 3 ani precum și a planului de rambursare pe durata pe care a fost confirmat (maximum 5 ani) dă dreptul debitorului să ceară și să obțină eliberarea de datorii reziduale.

În cazul procedurii de insolvență pe bază de lichidare de active, eliberarea de datorii este condiționată de îndeplinirea de către debitor a unor obligații postînchidere a procedurii printre care și aceea de a desfășura, în condițiile legii, potrivit abilităților și pregătirii sale profesionale, o activitate producătoare de venituri sau să caute un loc de muncă mai bine remunerat, iar în situația pierderii locului de muncă să depună toată diligența pentru obținerea unui nou loc de muncă.

Totodată, debitorul este supus și unor interdicții printre care interdicția de a contracta noi împrumuturi cu excepția celor necesare pentru rezolvarea unei situații grave și urgente de pericol pentru viața sau sănătatea sa ori a persoanelor aflate în întreținerea sa, caz în care este necesar avizul prealabil al comisiei de insolvență.
Respectarea acestora pe o perioadă de un an, dacă în același timp a acoperit o cotă de cel puțin 50% din totalul creanțelor, dă dreptul acestuia să beneficieze de eliberarea de datorii.

Dacă termenul de un an a trecut și cota corespunzătoare de achitare a datoriilor nu s-a realizat, debitorul are posibilitatea, tot în condițiile respectării obligațiilor și interdicțiilor, ca după 3 ani și achitarea unei cote de cel puțin 40% din totalul creanțelor să obțină eliberarea de datorii.

În ultimă instanță, legea prevede ca debitorul care a îndeplinit toate obligațiile și interdicțiile impuse, pe o perioada de 5 ani, și face dovada că nu a putut acoperi cel puțin cota aferentă perioadei de 3 ani cu toate că a depus diligențe în acest sens, poate fi eliberat de datorii.

Este important de menționat că oricând, pe parcursul procedurii de insolvență, se descoperă că debitorul a acționat în frauda creditorilor, înainte de deschiderea procedurii de insolvență sau pe durata acesteia, orice creditor poate cere închiderea procedurii. De asemenea, înăuntrul unui termen de 3 ani, se poate cere revocarea beneficiului eliberării de datorii reziduale, dacă acesta s-a realizat.

Cum este afactată puterea contractului între părți și cum vor proceda băncile

Astfel, putem concluziona că prezenta lege reprezintă o altă veritabilă excepție de la regula „pacta sunt servanta”, forța obligatorie a contractelor pierzând din ce în ce mai mult teren în fața situațiilor de excepție cum este recent reglementata impreviziune, iar acum insolvența persoanelor fizice.

Cu toate că legea promite echilibrarea intereselor debitorilor cu cele ale creditorilor și creșterea gradului de valorificare a creanțelor, noua realitate juridică face ca, în cazul declanșării procedurii de insolvență, creditorii să fie nevoiți să parcurgă o procedură complexă, cu durate mari de așteptare în funcție de tipul procedurii, cu termene foarte scurte de intervenție juridică, termenul de 7 zile pentru exercitarea drepturilor pocesuale fiind unul de decădere, precum și cu consecința pierderii definitive a dreptului de a obține întreaga creanță (eliberarea de datorii reziduale) atunci când condițiile legii sunt împlinite.

Avand în vedere statistica oferită de Banca Națională a României, la nivelul lunii octombrie 2015 conform cu care din totalul creditelor de 1.508.535 un număr de 229.826 reprezentau credite ce înregistrau restanțe, impactul intrării în vigoare al acestei legi ar putea fi unul foarte mare și imediat.

Creditorii trebuie să ia măsuri imediate pentru asigurarea unor departamente speciale care să aibă pregătirea și logistica necesară să gestioneze pe toată această durată drepturile și obligațiile ce îi revin în scopul valorificării într-un cuantum cât mai mare al creanțelor.

Legea nr. 151/2015  beneficiază în prezent de toate regelementările secundare necesare aplicării acesteia, astfel că o nouă prorogare a intrării sale în vigoare ar putea opera cel mult pentru încă 6 luni, dacă va fi cazul. În consecință, este de așteptat ca actul normativ privind insolvența persoanelor fizice să-și producă efectiv efectele de anul viitor.

Acest material semnat de Laura Petrescu, Consultant juridic (www.laurapetrescu.ro), a fost publicat în cadrul Numărului 4 al Revistei BankingNews, care a apărut în luna decembrie 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published.