BCR vine în sprijinul companiilor și oferă conturi cu comision zero la deschidere, administrare și operațiuni online, pentru plata defalcată a TVA

BCR vine în sprijinul companiilor și oferă conturi cu comision zero la deschidere, administrare și operațiuni online, pentru plata defalcată a TVA

BCR e pregătită să vină în sprijinul companiilor care optează pentru plata defalcată a TVA, conform noii legislații în vigoare. Banca Comercială Română poate pune la dispoziție, în orice moment, conturi operaționale pentru plata defalcată a TVA, la solicitarea firmelor. Constituirea și administrarea conturilor, precum și efectuarea de plăți electronice și încasări prin ordin de plata sunt gratuite

Banca a deschis deja primele conturi dedicate, la cerere, iar in perioada imediat urmatoare va deschide conturi de TVA în mod automat tuturor companiilor plătitoare de TVA care operează prin bancă

“Suntem conștienți că eficiența operațională reprezintă unul dintre punctele-cheie ale oricărei companii care își propune să respecte legislația și, în același timp, să rămână competitivă. Credem că avem datoria să sprijinim firmele din România, motiv pentru care am investit un amplu efort de dezvoltare pentru operaționalizarea rapidă a unui pachet special pentru plata defalcată a TVA.

Nu vom percepe astfel niciun comision pentru deschidere și administrare sau pentru tranzacțiile electronice. Am deschis deja primele conturi, deci suntem pregătiți să o facem în orice moment”, a declarat Alexandra Pătrulescu, Director Executiv al Direcției Management Produse Corporate & Markets.

Oferta BCR pentru plata defalcată a TVA:

  • Zero lei comision la deschiderea contului
  • Zero lei comision de administrare
  • Zero lei pentru platile electronice intra si interbancare (excepție comisioanele SENT si ReGIS)
  • Zero lei la încasările intra si interbancare prin ordin de plată.

Excepție fac încasările prin cec sau bilet la ordin, precum și depunerea de ordine de plată la ghișeu, pentru aceste operatiuni aplicându-se aceleași comisioane specifice contului curent deținut de fiecare companie. Lista completă a comisioanelor aplicabile se regăsește pe pagina internet a băncii: www.bcr.ro

Pentru a facilita mai departe acest proces, BCR a ales să deschidă conturile de TVA oricând, la cererea companiilor. În perioada imediat următoare, acestea vor fi deschise și automat pentru toți clienții persoane juridice plătitoare de TVA, fără a fi nevoie de o cerere suplimentară din partea companiilor.

BCR va comunica imediat codul IBAN și condițiile de funcționare aferente. Companiile vor avea dreptul să opteze pentru păstrarea contului sau renunțarea unilaterală la acesta în termen de 90 de zile de la comunicare, pe întreaga perioadă neaplicându-se niciun comision de deschidere sau de administrare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.