Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială recomandă introducerea unor criterii sociale pentru ”Prima Casă”

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială recomandă introducerea unor criterii sociale pentru ”Prima Casă”

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) recomandă Guvernului introducerea unor criterii sociale pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă prin programul “Prima Casă”, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României.

Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (din care fac parte reprezentanţi ai BNR, ai ASF şi ai Guvernului) s-a întrunit în data de 21 mai 2018, pentru a doua oară în acest an. În cadrul şedinţei au fost discutate aspecte care vizează politica macroprudenţială, precum analiza periodică de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital (CCB), provocările potenţiale privind programul Prima Casă, menţinerea unor dezechilibre structurale cu privire la sănătatea companiilor nefinanciare, proiectul Raportului anual al CNSM pentru anul 2017 şi cadrul de ansamblu privind strategia macroprudenţială a CNSM.

Astfel, în urma dezbaterilor, a fost aprobată, cu unanimitate de voturi, “Recomandarea CNSM nr. R/1/2018 referitoare la recalibrarea programului ‘Prima Casă’,, prin care se recomandă Guvernului să evalueze oportunitatea recalibrării programului ‘Prima Casă’ din punct de vedere social, prin revizuirea condiţiilor de accesare a acestui program, cu menţinerea unui grad de îndatorare sustenabil”.

Totodată, CNSM recomandă Executivului să analizeze posibilităţile de îmbunătăţire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare, după consultarea cu mediul de afaceri şi cu partenerii sociali.

O altă propunere, adresată către BNR de această dată, prevede menţinerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituţii de credit la zero la sută, concomitent cu monitorizarea evoluţiilor privind îndatorarea sectorului populaţiei.

De asemenea, s-a votat şi recomandarea privind “implementarea instrumentelor macroprudenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor intermediare cuprinse în Cadrul de ansamblu privind strategia politicii macroprudenţiale a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, prin care se recomandă ca Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară să implementeze, după caz, instrumentele macroprudenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor intermediare cuprinse în Cadrul de ansamblu privind strategia politicii macroprudenţiale a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, iar Guvernul să susţină politica macroprudenţială a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, în vederea menţinerii stabilităţii financiare”.

CNSM a fost înfiinţat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale.

Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului.

Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

La finele anului trecut, Ştefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului, declara că Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României analizează oportunitatea introducerii unor criterii legate de venituri pentru cei care vor beneficia pe viitor de programul “Prima Casă”.

“Programul Prima Casă a ajuns să domine piaţa ipotecară, însă nu este atributul statului să domine o piaţă care altfel are cerere şi ofertă semnificativă, deci ar trebui să funcţioneze fără intervenţia statului. Sunt idei şi sunt anumite lucruri care se analizează. Şi în cadrul Ministerului de Finanţe au fost discuţii, şi într-un grup de lucru împreună cu colegii de la Banca Naţională, ne uităm la anumiţi indicatori şi o să vedem dacă lucrurile vor duce la modificarea designului programului”, a precizat Nanu.

Fondul Naţional al Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat joi că a acordat, în primele cinci luni ale anului, un număr de aproximativ 9.400 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru Programul Prima Casă, din plafonul alocat pentru anul 2018, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare.

Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporţie de 49,61%, reprezentând 954,39 milioane lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.