Erste Group câştigă premiul „Cea mai bună bancă pentru Responsabilitate Socială Corporativă în ECE”, acordat de Euromoney

Erste Group câştigă premiul „Cea mai bună bancă pentru Responsabilitate Socială Corporativă în ECE”, acordat de Euromoney

Erste Group Bank AG (Erste Group) a fost desemnată „Cea mai bună bancă pentru Responsabilitate Socială Corporativă în Europa Centrală şi de Est” de către Euromoney, una dintre cele mai importante publicaţii financiare la nivel global.

Premiul a fost acordat în cadrul Galei Premiilor pentru Excelenţă Euromoney 2018 pentru implementarea la nivel regional a unui program de social banking care urmăreşte să încurajeze şi să finanţeze întreprinderile sociale şi să răspundă nevoilor grupurilor clasificate în mod tradiţional drept nebancarizate sau subbancarizate din regiunea ECE.

„Pentru mulţi din regiune, sprijinul băncii a devenit de o importanţă vitală”, subliniază Euromoney, făcând referire la „angajamentul Erste Group faţă de comunităţile sale” ca fundament pentru selectarea Erste Group drept câştigător al premiului de Responsabilitate Corporativă. Publicaţia recunoaşte Erste Group drept un „campion pentru diversitate şi incluziune, atât în interiorul instituţiei, cât şi în rândul clienţilor şi comunităţilor sale”.

„Premiul Euromoney este o recunoaştere binevenită a eforturilor pe care le-am depus pentru dezvoltarea programului de social banking în Europa Centrală şi de Est”, a declarat Peter Surek, Director Social Banking în cadrul Erste Group.

„Ceea ce înţelegem noi prin social banking merge dincolo de noţiunea de CSR, are rădăcini în istoria noastră fondatoare şi implică integrarea acestor eforturi în obiectivul nostru mai larg de promovare a prosperităţii şi încurajare a spiritului antreprenorial în regiune.”

De la lansarea oficială a programului său de social banking în 2016, Erste Group a finanţat circa 2.000 de antreprenori aflaţi la început de drum şi aproape 400 de organizaţii nonprofit şi antreprenori care desfăşoară activităţi cu impact social. În plus, grupul bancar a acordat, prin intermediul subsidiarei sale de microfinanţare good.bee Credit din România, aproape 10.000 de micro-împrumuturi în valoare de peste 70 milioane de euro în principal fermierilor din zonele rurale. Ca urmare a acestor eforturi, peste 4.000 de locuri de muncă au fost create în regiune.

Erste Group colaborează, de asemenea, cu instituţiile financiare internaţionale pentru a oferi cele mai bune condiţii posibile pentru clienţii segmentului de social banking. Cel mai recent, Fondul European de Investiţii (European Investment Fund – EIF) şi toate cele şapte subsidiare bancare ale Erste Group au semnat un Acord de Garantare a Antreprenoriatului Social pentru a oferi finanţare organizaţiilor sociale în cadrul Programului UE pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inovare Socială (EaSI). Acest acord de garantare permite băncilor locale ale Erste Group să acorde împrumuturi în valoare totală de 50 de milioane de euro pentru peste 500 de organizaţii sociale din pieţele în care acestea activează.

Per ansamblu, Erste Group, o bancă puternic orientată spre retail, cu 16 milioane de clienţi în şapte pieţe din Europa Centrală şi de Est, a sprijinit dezvoltarea regiunii pe termen lung şi creşterea durabilă prin credite de peste 60 miliarde de euro acordate clienţilor de retail, antreprenorilor, întreprinderilor şi instituţiilor din sectorul public.

Alături de promovarea prosperităţii în regiune, Erste Group recunoaşte avantajele diversităţii şi incluziunii, sprijinind activ aceste principii, atât în interiorul organizaţiei, cât şi la nivelul societăţii în ansamblu. În acest scop, grupul bancar s-a angajat, printre altele, să crească şi mai mult ponderea femeilor în funcţii de conducere, a lansat programul „Erste Women in IT” pentru a încuraja mai multe femei să urmeze cariere în domeniul IT, şi a instituit programul de lucru flexibil, precum şi opţiunea de a lucra de acasă.

Premiile pentru Excelenţă Euromoney

Acordarea premiilor este decisă de către o comisie formată din jurnalişti cu experienţă ai publicaţiei Euromoney, în baza unor propuneri detaliate primite de la participanţii la piaţă şi a unui amplu studiu privind pieţele bancare şi de capital din regiune, derulat pe parcursul unui an. Premiile pentru Excelenţă cuprind categorii globale, premii pentru cei mai buni în domeniu din toate regiunile şi pentru cele mai bune bănci din aproape 100 de ţări din întreaga lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published.