Florin Dănescu, ARB, despre inițiativa privind plafonarea dobânzilor: Și pe vremea lui Ceaușescu au fost limitate prețurile la legume, iar piețele s-au golit

Florin Dănescu, ARB, despre inițiativa privind plafonarea dobânzilor: Și pe vremea lui Ceaușescu au fost limitate prețurile la legume, iar piețele s-au golit

O inițiativă legislativă similară plafonării dobânzilor este cea din perioada ceaușistă, când s-a decis limitarea prețurilor la legume, efectul fiind „golirea piețelor”, a spus astăzi Florin Dănescu, președinte executiv al ARB, în cadrul evenimentului „Noi tendințe în reglementare cu focus pe protecția consumatorului”, organizat de Asociația Română a Băncilor împreună cu Institutul Bancar Român (IBR), la sediul IBR.

„Noi prezentăm impactul economic al acestor prevederi. Practic, ne dorim să discutăm economic și profesionist, pentru că doar astfel putem să preîntâmpinăm efecte pe care nu le putem prevedea. La prima vedere, prevederile par că vor ieftini creditele, dar la o doua vedere trebuie văzut cine va mai avea acces la credite”, a mai spus Dănescu.

În cadrul evenimentului a fost prezentat un studiu realizat de KPMG privind posibilul impact al noilor inițiative legislative asupra economiei.

Una din concluziile studiului este că, o primă categorie de consumatori afectați vor fi cei cu risc ridicat, care ar putea să nu mai fie eligibili pentru finanțare. De asemenea, consumatorii eligibili vor fi obligați să plătească mai mult, ca urmare a redistribuirii costurilor fixe către o bază mai redusă de clienți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.