George Anghel, APERO: ”Platforma de plăți Ghiseul.ro ne-a creat convingerea că putem merge cu încredere pe drumul digitalizării”

George Anghel, APERO: ”Platforma de plăți Ghiseul.ro ne-a creat convingerea că putem merge cu încredere pe drumul digitalizării”

După 7 ani de activitate, platforma de plăți Ghiseul.ro, păstorită de Asociația de Plăți Electronice din România APERO și Agenția pentru Agenda Digitală a României, a devenit o constantă în viața de zi cu zi a românilor. Datele statistice arată creșteri impresionante, de la an la an, a numărului de utilizatori, a plăților pentru taxe și impozite și a valorii tranzacțiilor efectuate.

Concluzia acestor cifre este că din ce în ce mai mulți români conștietizează avantajele digitalizării. Am discutat cu George Anghel – Director Executiv Asociația de Plăți Electronice din România APERO despre istoria Ghiseul.ro, despre provocările pe care le-a întâmpinat asociația în cei 7 ani de existență ai platformei de plăți și despre planurile de viitor.

Dincolo de evoluția spectaculoasă, confirmată de datele statistice, George Anghel reafirmă, în cadrul unui interviu acordat Revistei BankingNews (ediția lunii martie 2018), angajamentul APERO pentru susținerea sa necondiționată și pe perioadă nederminată pentru dezvoltarea în continuare a proiectului Ghiseul.ro.

– În luna martie 2011, cu exact 7 ani în urmă, Asociația de Plăți Electronice din România APERO împreună cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, reprezentat de Agenția pentru Agenda Digitală a României (AADR), porneau proiectul Ghiseul.ro, prima platforma online pentru plata taxelor și impozitelor cu acoperire națională, parte integrantă a Sistemului Electronic Național. La capătul acestor primi 7 ani, ce reprezinta Ghiseul.ro pentru România?
– Ghiseul.ro are o semnificație mutiplă pentru România întrucât a marcat o serie de premiere de succes și profit de ocazie pentru a detalia câteva dintre ele, în cele urmează. Prima ar fi aceea că a dovedit fiabilitatea și valoarea adăugată pe care o poate aduce în sectorul public o platformă națională online. Deși începuturile proiectului au fost marcate de numeroase semne de întrebare și numeroase ezitări atât la nivelul instituțiilor, cât și la nivelul utilizatorilor, iată că după 7 ani putem vorbi despre Ghiseul.ro ca despre cea mai extinsă și cea mai robustă construcție digitală din România. A doua premieră este legată de interoperabilitate. Deși mult discutată în spațiul public în ultimii ani, interoperabilitatea sistemelor în România a lăsat mult de dorit, iar consecințele acestei realități s-au văzut cel mai mult în eficiența serviciilor publice oferite de autorități, cel mai mult având de suferit cetățenii. Ghiseul.ro, din acest punct de vedere, este primul proiect din România care a reușit să aducă în aceeași interfață grafică și într-un format unitar mai mult de 325 de instituții publice, aparținând atât autorităților publice centrale, cât și locale. A treia premieră a fost parteneriatul public – privat dintre Agenția pentru Agenda Digitală a României și Asociația de Plăți Electronice din România APERO prin care statul român a putut experimenta beneficiile deosebite ale colaborării cu mediul privat, beneficii care rezidă în posibilitatea de a accesa resurse logistice și de expertiză pentru care altfel ar fi trebuit să cheltuiască importante resurse financiare. APERO a intrat în acest parteneriat necondiționat și cu o neclintită dorință de a pune la dispoziția partenerilor săi toate resursele sale. Ultima premieră, dar nu și cea mai mică ca și semnificație, a fost oportunitatea pe care proiectul Ghiseul.ro a oferit-o ca și factor de progres și educație digitală a populației, întrucât proiectul s-a dovedit a fi un bun catalizator al relației dintre cetățean și instituțiile publice.

Birocrația, schimbările legislative frecvente și nu întotdeauna cele mai coerente, lipsa unei strategii digitale, lipsa de consistență în implementarea proiectelor la nivel național, au afectat în mod grav încrederea oamenilor în capacitatea sectorului public de a implementa proiecte cu impact major. Ghiseul.ro ne-a creat convingerea că putem merge cu încredere pe drumul digitalizării și a demonstrat că o experiență bună a cetățeanului în relația cu instituțiile publice aduce beneficii de toate părțile.

– Ce a însemnat pentru APERO proiectul Ghiseul.ro și ultimii 7 ani?
– Pe plan intern, proiectul Ghiseul.ro a fost testul de maturitate al APERO. Asumarea acestui proiect în relația cu Guvernul României, a însemnat pentru comunitatea de membri APERO un veritabil test pentru a demonstra capacitatea deosebită de coordonare și implicare pe care o avea. Se poate spune că Ghiseul.ro este proiectul care a marcat ADN-ul asociației și care ne face să privim cu multă încredere în viitor. Pe plan extern, proiectul a fost și este o oportunitate de a identifica împreună cu partenerii noștri din sectorul public un teren comun de acțiune și de a contribui la realizarea obiectivelor care au relevanță atât pentru ei, cât și pentru industria plăților electronice. Am avut ocazia în acești 7 ani să înțelegem specificul administrației publice centrale și locale și să contribuim când și cum a fost nevoie la bunul mers al lucrurilor. Vom rămâne și în viitor consecvenți din acest punct de vedere.

– Știm că pe parcursul proiectului, acesta a fost marcat de diverse obstacole. Care au fost acestea? Care au fost momentele cheie în existența proiectului?
– Într-adevăr proiectul Ghiseul.ro a cunoscut de-a lungul timpului diverse blocaje care din fericire au fost depășite cu succes. Cea mai mare parte dintre ele și-au avut și unele dintre ele încă își au originea în cadrul de reglementare care stă la baza proiectului. Le voi puncta pe scurt. Primul, și cel care aproape că a blocat proiectul pentru mai bine de 2 ani, a fost prevederea conform căreia se lăsa la latitudinea fiecărei instituții publice din sistem decizia cu privire la cine va suporta comisionul aferent plăților de taxe și impozite, variantele fiind fie cetățeanul, fie instituția publică. Această prevedere s-a dovedit a fi complet neinspirată, generând multă confuzie în rândul instituțiilor publice, ceea ce a afectat înrolarea lor în sistem. Al doilea, a fost modalitatea rudimentară de distribuție a datelor de acces, a credențialelor cum le numim în limbajul de specialitate, și lipsa de experiență în crearea facilităților necesare pentru a realiza această distribuție pe scară largă. Al treilea, a fost reglementarea la un nivel de granularitate excesivă a normelor tehnice de implementare și coroborarea cu o procedură de modificare foarte greoaie a acestora, procedură care prevedea nevoia unor ordine de miniștri pentru a putea face modificări pe platfomă. Experiența ultimilor 7 ani ne-a demonstrat că realitățile proiectelor IT se succed cu o viteză mult mai mare decât cea cu care mecanismele de consultare/avizare din structura guvernamentală pot opera. Dacă primele două obstacole au fost depășite în intervalul 2013 – 2015, cu cel de-al treilea încă ne mai confruntăm. Hotărârea nr. 1070 din decembrie 2013 care a clarificat chestiunea comisioanelor și a introdus și alte mijloace de plată în afara cardului bancar, nu are nici în ziua de astăzi norme tehnice pentru plățile prin internet banking și aplicații mobile.

Sperăm ca în perioada următoare să identificăm împreună cu partenerii noștri resursele necesare completării cadrul legal, astfel încât să putem realiza aceste integrări și să oferim oamenilor un acces mai bun și pe scara mult mai largă la informațiile despre impozitele și taxele pe care le au de plătit.

– Care sunt învățămintele celor 7 ani?
– Despre cei 7 ani care au trecut putem spune fără teama de a greși că au fost plini de lecții învățate. Încercând însă să sumarizez, am învățat despre beneficiile pe care le poate aduce cooperarea și colaborarea membrilor APERO pe platforma asociației și am învățat despre faptul că lucrând cu partenerii din sectorul public putem reuși împreună să ne atingem obiectivele mult mai repede și în condiții de eficiență mult superioare, decât dacă am face-o prin acțiuni și abordări individuale.

– Se spune că ciclurile de viață se succed la intervale de 7 ani, astfel că putem constata că s-a încheiat un ciclu de existență. Primul. Ce urmează?
– Proiectul Ghiseul.ro merge mai departe, iar angajamentul APERO pentru susținerea sa este necondiționat și pe perioadă nederminată. Suntem interesați să contribuim cu tot ce depinde de noi la consolidarea mediului online sub toate aspectele sale, Adunarea Generală a membrilor APERO din luna februarie 2018 aprobând în unanimitate sprijinirea tuturor obiectivelor ce țin de Agenda Digitală a României. Vom rămâne un partener de încredere și întru totul transparent pentru partenerii noștri din sectorul public și vom încheia și alte parteneriate, pe modelul celui cu Agenția pentru Agenda Digitală a României și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Cifrele Ghiseul.ro, după 7 ani de activitate, ne arată că tot mai mulți români folosesc platforma pentru plata taxelor și impozitelor

ghiseul.ro-utilizatorighiseul.ro-credentialeghiseul.ro-platighiseul.ro-volume

Leave a Reply

Your email address will not be published.