Horia Braun, BCR: ”Fluctuaţiile cursului valutar şi ale dobânzilor, preconizate pentru acest an, nu sunt de natură să genereze şocuri în bugetele familiilor”

Horia Braun, BCR: ”Fluctuaţiile cursului valutar şi ale dobânzilor, preconizate pentru acest an, nu sunt de natură să genereze şocuri în bugetele familiilor”

”Ce influență are evoluția inflației, dobânzilor și a cursului valutar asupra bugetului unei familii?”, este o întrebare care stă pe buzele multor români. Un răspuns avizat nu-l poate alcătui decât un specialist.

Tocmai de aceea, am inițiat un dialog interesant cu Horia Braun, Economistul Șef al BCR, care explică pe înțelesul tuturor cum funcționează toți acești indicatori, ce efecte pot avea în viața de zi cu zi și ce limite de creștere sau scădere pot fi catalogate drept normalitate.

Discuția noastră a atins multe alte subiecte fierbinți ale momentului, pornind de la previziunile privind prețurile de pe piața imobiliară sau efectele pe care le-ar putea avea asupra economiei românești trecerea contribuțiilor de la Pilonul II de pensii la Pilonul I și culminând cu opinia privind scenariul unei viitoare crize financiare.

”Deocamdată, nu observăm nimic de speriat”, spune Horia Braun, Economistul Șef al BCR, referindu-se la previziunile privind evoluția inflației, a dobânzilor și a cursului valutar pentru perioada următoare. Specialistul susține, în cadrul unui interviu acordat Revistei BankingNews (ediția lunii iunie 2018), că nu se întrevăd turbulențe care ar putea genera presiune pe indicatorii economici, însă subliniază faptul că România nu poate fi ruptă de contextul internațional. ”Trebuie să ținem cont și de conjuncturi, adică de ceea ce se întâmplă din punct de vedere politic, economic și financiar la nivel internațional”, precizează Horia Braun. În altă ordine de idei, oficialul BCR readuce în discuție necesitatea implementării investițiilor în infrastructură. ”Nu mai vorbim despre un motor de dezvoltare, ci vorbim despre o piedică în calea unei dezvoltări normale”, apreciază Horia Braun. În opinia sa, genul acesta de investiții are efect de multiplicare și generează multă activitate economică pe verticală și pe orizontală.

– Care sunt principalii indicatori pe care ar trebui să-i urmărească românii pentru că pot avea o influență considerabilă asupra bugetului unei familii și care ar fi limitele până la care putem vorbi despre normalitate în evoluția acestor indicatori?

– Aș spune, în primul rând, că depinde de situația particulară a fiecărei familii, însă cu siguranță corelarea veniturilor și cheltuielilor reprezintă primul indicator în evidența bugetului unei familii. Dacă în ceea ce privește veniturile, totul este strâns legat de puterea de muncă și de deciziile membrilor familiilor, pe partea de cheltuieli este important să fie urmărită evoluția prețurilor, fiindcă aceasta lovește direct în puterea de cumpărare. În același timp, avem situații în care vorbim despre un anumit dezechilibru între venituri și cheltuieli care este acoperit printr-un credit de consum. Sau în bugetul familiei se manifestă costul legat de un credit ipotecar care a a fost luat în trecut. Atunci, bineînțeles, în ambele cazuri, evoluția dobânzii are un rol mai impotant, dacă este vorba de un împrumut cu dobândă variabilă. Tocmai de aceea este indicat creditul cu dobândă fixă, pentru că influența evoluției indicatorilor de dobândă (Robor, Euribor, Libor etc.) nu mai are niciun impact asupra ratei lunare. Noi, la BCR, avem o preferință pentru creditele cu dobândă fixă, tocmai pentru a oferi o predictibilitate clienților când își fac calculele. Evoluția dobânzii este importantă și pentru cazurile în care există un surplus pe partea de venituri, care se poate transforma în economii, care pot fi fructificate prin apelarea la plasamente în depozite bancare sau alte instrumente financiare. Ceea ce trebuie să știm este că, în general, dobânda de referință este corelată cu dobânzile din piață, dar nu unu la unu, ci există niște decalaje în timp. Alături de inflație și dobândă, cursul valutar joacă un rol în bugetul unei familii în măsura în care o parte din cheltuieli sunt destinate, să spunem, unor vacanțe în străinătate sau pentru achiziția unor bunuri și servicii ale căror prețuri sunt legate de evoluția leului față de o monedă străină (euro, dolar etc.). Spre exemplu, dacă vorbim de bunuri cu valoare ridicată, cum ar fi mașina sau casa, prețurile sunt stabilite în euro. În plus, pot exista situaţii particulare în care unele persoane sunt plătite în euro sau salariul este indexat în funcţie de evoluţia cursului. De asemenea, nu trebuie să-i uităm pe românii care au credite în euro, dolari sau franci elvețieni. În aceste cazuri, cursul valutar are un impact mult mai mare asupra bugetului familiei. Ca şi interval de variaţie, este important de subliniat că totul depinde de valorile despre care vorbim. Practic, dacă eşti foarte îndatorat în euro, atunci influența evoluției cursului valutar poate fi covârșitoare. Este clar că și o fluctuaţie de 1-2% poate avea un efect asupra bugetului familiei. Totuși, aș spune că ceea ce vedem în momentul de faţă, adică fluctuaţiile cursului valutar şi ale dobânzii, nu cred că sunt de natură să genereze şocuri în bugetele familiilor. Evident, sunt influenţe, însă nu cred că aceste creşteri pe care le-am văzut în ultima perioadă sunt de natură să dea peste cap bugetul familiei.

BCR organizează foarte multe cursuri de educaţie financiară, cursuri la care românii sunt învățați cum să-și administreze bugetul. Depăşind studiile aprofundate în economie, un om simplu cum îşi poate anticipa sau cum îşi poate calcula bugetul, raportându-se la aceşti indicatori: inflaţie, dobândă și curs valutar?

În primul rând, cred că pentru orice familie sau individ este important să aibă o oarecare previzibilitate privind bugetul, raportul dintre venituri şi cheltuieli, măcar pe termen scurt. Circumstanţele personale sunt cele mai importante: cât câştigi lunar și cam ce cheltuieli ai în concordaţă cu stilul de viaţă pe care îl ai. În esență, trebuie să analizezi influenţele externe asupra acestor circumstanţe personale. Spre exemplu, acum trebuie să adaugi la cheltuielile lunare un procent de 5%, reprezentat de inflaţia prognozată. Este foarte uşor să intri pe site-ul BNR și să vezi inflaţia prognozată, indexând apoi automat cheltuielile cu valoarea indicată. Tot la capitolul cheltuieli, dacă ai un credit de rambursat, urmărești evoluția dobânzii de politică monetară care îți poate da o imagine asupra evoluției viitoare a Robor. Este adevărat că la partea de venituri este mai greu să te raportezi, fapt pentru care este mai bine să fii prudent. De asemenea,  nu trebuie omisă și raportarea la o perioadă mai mare de timp, pentru că la un moment dat o să ajungem la pensie şi o să avem cu toţii o problemă, cel puțin cei din generaţia mea. Această problemă este construcția sistemului de pensii, care prevede ca pensia ta să fie plătită de cei care lucrează în momentul respectiv. Or este clar că raportul angajați/persionari se va deteriora continuu. Ceea ce impune cumpătare și economisire cât suntem în activitate.

”Scenariul de bază este unul calm, dar în jurul acestui scenariu de bază există riscuri care pot genera surprize neplăcute”

Ce estimări aveţi pentru acest an în ceea ce priveşte ROBOR-ul, inflaţia şi cursul valutar?

Previziunile privind inflaţia sunt aliniate cumva cu cele ale Băncii Naționale a României, noi avem 3,7%, BNR a revizuit la 3,6% pentru finele anului. Ne aşteptăm să avem în aprilie un vârf al inflaţiei, după care aceasta se va menţine în zona de 5% până prin septembrie, pentru ca apoi să înceapă să scadă. Dacă va scădea la 3,5%, sau la 3%, asta rămâne de văzut, însă undeva în zona acestor cifre ar trebui să ne situăm. Bineînțeles dacă nu apar alte situații neplăcute, cum ar fi să crească abrupt prețul petrolului sau să avem un an agricol prost, care să se vadă în prețul alimentelor. Nu pare a fi un scenariu de bază, însă riscuri sunt întotdeauna posibile. În privința ratei de dobândă, în prognoza noastră avem inclusă încă o creștere a dobânzii de politică monetară la 2,75%, dar aș spune că nu e foarte sigură. Mizăm mai degrabă pe ideea că nu o să vedem dobânzi mult mai ridicate decât ceea ce avem acum. Pentru Robor, previziunea noastră include o valoare între 2,7 și 3% pentru finalul acestui an. Considerăm că mare parte din ciclul de creștere al dobânzilor este deja în spatele nostru, iar pentru eventuale creșteri suplimentare trebuie să apară ceva nou, cum ar fi majorarea dobânzii de către Banca Centrală Europeană sau apariția unor derapaje fiscale care să creeze dificultăți pe piețele financiare. Vorbim însă deocamdată doar de riscuri. Față de ceea ce am văzut în ultimele șase luni, panta de creștere a dobânzilor se va aplatiza. Pentru cursul valutar, trebuie să ținem cont de balanța comercială, unde se vede o deteriorare destul de clară, și de creșterea inflației. Astfel, este justificat să anticipăm o traiectorie de depreciere a leului, undeva de 1-2%. În același timp, deoarece cursul valutar este influențat de mulți alți factori, nu doar raportul acesta dintre cererea și oferta comercială de valută, proiecția depinde mult și de ceea ce se va întâmpla pe piețele financiare. Diferețialul de dobânzi între leu și alte monede va conta întotdeauna. De exemplu, acum vedem o tendință de depreciere pentru monedele țărilor din jurul nostru (zlot, coroană cehească etc.), însă leul se comportă destul de bine, chiar se apreciază puțin. Diferențialul de dobânzi pe care îl avem în comparație cu țările din jur (România – 2,5%, Ungaria – 0,9%, Polonia – 1,5%, Cehia – 0,75%), ne ajută. Totul depinde însă și de sentimentul investitorilor de pe piețele internaționale. În concluzie, nu observăm nimic de speriat. Dacă ne uităm și facem comparații între cursul leului și monedele altor țări, leul este una dintre cele mai stabile monede din regiune. Și asta nu e de azi de ieri, ci de ani de zile.

Raportându-ne la declarațiile dumneavoastră, ar trebui să înțelegem că a doua parte a anului 2018 va fi destul de calmă?

Da, însă trebuie să ținem cont și de conjuncturi, adică de ceea ce se întâmplă din punct de vedere politic, economic și financiar la nivel internațional. Acum se observă o anumită turbulență în zona piețelor emergente din care face parte și România. Nu credem că e încă una gravă, însă dacă va deveni mai serioasă și vor începe să iasă capitaluri mai mari din aceste țări va fi atinsă și țara noastră. Și atunci am putea vedea un scenariu mai pesimist, inclusiv cu impact asupra cursului valutar, cu o depreciere mai alertă, dar și asupra dobânzilor. Într-un astfel de context negativ, lucrurile nu vor mai arăta atât de bine pentru România, care a început deja să acumuleze niște vulnerabilități. Avem cel mai mare deficit de cont curent din regiune, deci avem nevoie să fim finanțați pe plan extern. Avem deficit bugetar care în condiții de creștere economică alertă e la limita de 3% și există presiuni mari pe buget. Piețele noastre nu sunt foarte lichide, foarte adânci și foarte eficiente, deci am putea avea și surprize negative, dar depinde mult de contextul extern. Bineînțeles, nu trebuie să omitem și contextul politic local, care poate influența situația în sens negativ. Ca să rezum: scenariul de bază este unul calm, dar în jurul acestui scenariu de bază există riscuri care pot genera surprize neplăcute.

”România trebuie să-și canalizeze energiile pentru ca accentul creșterii economice să se mute de pe consum înspre investiții”

Viziunile guvernamentale locale în privința economiei arată destul de bine, chiar optimiste. Cum vă poziționați dumneavoastră privind “măruntaiele” economiei  și cum va arăta finalul anului 2018 pentru economia românească per ansamblu?

Venind cu un istoric de relansare economică cu acele creșteri economice de 4% și apoi 7%, bineînțeles că există un suflu pozitiv al economiei. Vedem un oarecare optimism în piață, care va continua. Nu există motive serioase să se oprească, chiar dacă în a doua parte a anului trecut și în primul trimestru s-a observat un pic de pesimism și un pic de domolire a ratei de creștere economică. Eu cred însă că își va reveni cât de cât în perioada următoare. Dar, în același timp, consider că Guvernul și economia României în general trebuie să-și canalizeze energiile pentru ca accentul creșterii să se mute de pe consum înspre investiții. La acest capitol, îmi este greu să spun că împărtășesc optimismul guvernanților în ceea ce privește relansarea cu adevărat a investițiilor. Și asta pentru că nu am toate detaliile necesare. Este clar că, pentru a relansa cu adevărat investițiile, autoritățile publice sunt miezul acestei probleme, ele trebuie să genereze această relansare a investițiilor publice, care sunt rămase mult în urmă. Investițiile private au început să se miște în a doua parte a anului trecut, s-au realizat achiziții de echipamente și investiții în producție, dar ținând cont de mărimea sectorului privat, de mărimea economiei și de sursele de finanțare care există în economie, investițiile private nu pot face minuni. Pot să-mi imaginez creșterea investițiilor de 3-4% , dar 8% se poate întâmpla doar dacă vine și statul și plusează pe partea de investiții publice. Ori aici, deocamdată, nu am elementele să spun că se va întampla acest lucru în 2018. Văd intenții în direcția care trebuie, dar intenții au tot fost în România, iar implementarea, în special în zona de proiecte mari, a lăsat mult de dorit. Lucrurile se mișcă foarte greu. Gândiți-vă, în programul de guvernare erau multe idei și promisiuni: fondul suveran de investiții, construire de spitale, școli și autostrăzi. Multe trebuiau demarate anul trecut, însă sunt mult întârziate. Motivele pot fi și obiective, dar probabil este și o inerție destul de mare în sectorul public în a gestiona astfel de proiecte și nu știu dacă această inerție va dispărea foarte repede.

Dacă ar fi să alegeți un pilon de dezvoltare pentru economia românescă, pe ce ați miza? Există țări care excelează la ceva. Noi de ce avem nevoie în acest moment pentru ca economia să funcționeze cu totul altfel?

Avem cu siguranță nevoie de îmbunătățirea infrastructurii, deoarece suntem într-o situație critică. Nu mai vorbim despre un motor de dezvoltare, ci vorbim despre o piedică în calea unei dezvoltări normale. Dacă vom avea autostrăzi, nu o să devenim China, dar o să fim în rând cu Ungaria sau Cehia, țări care cresc economic cu 3% pe an.

Acesta este clar cel mai important aspect, pentru că lipsa lucrărilor din infrastructură blochează mare parte din economie. Genul acesta de investiții are efect de multiplicare, generează multă activitate economică pe verticală și pe orizontală. Pe de altă parte, nu trebuie să omitem faptul că avem și noi avantaje competitive în domeniul tehnologiei informației, unde suntem exportatori neți. Practic, vorbim despre unul dintre domeniile care contribuie la diminuarea impactului extinderii deficitului comercial. Și industria auto este un sector care evoluează destul de bine, fiind exportatori neți. Însă, în mai toate domeniile, începem să ne lovim de lipsa forței de muncă calificată. Dincolo de toate, personal nu aș direcționa economia într-un anumit sector, să pun toate resursele acolo. Aș lăsa sectorul privat să se ocupe de această chestiune. Eu, ca și stat, aș crea toate condițiile pentru ca sectorul privat să găsească drumul cel mai eficient și să identifice nișele de competitivitate pe plan global, fără să pun niciun fel de piedică în dezvoltarea lor. Concluzionând, la capitalul uman și la infrastructură ar trebui lucrat. Mai mult, ar trebui să acordăm o atenție specială problemei inegalităților din cadrul societății, care este destul de debalansată și polarizată. Se impun descentralizarea și impulsionarea investițiilor, prin cât mai multe inițiative la nivel local. Practic, dacă nu demonstrăm că suntem capabili să gestionăm proiecte mari, ar trebui să facem proiecte mai mici și să lăsăm comunitățile locale să influențeze mult mai mult ce se întâmplă în viața lor pe plan local. Cred că sunt deja câteva exemple de dezvoltare locală destul de alertă în câteva orașe din țară, fapt ce demonstrează că se pot face lucruri și se pot obține ritmuri de dezvoltare foarte bune.

Cum arată economia și industria financiară din România, raportându-ne la țările din jurul nostru (Ungaria, Cehia, Polonia, Bulgaria, Grecia)? Noi în zonă ar trebui să fim o țară etalon, până la urmă.

Horia Braun-interiorCa nivel de dezvoltare suntem sub Ungaria, Cehia sau Polonia, care sunt țările etalon din Europa Centrală și de Est. Cele trei au intrat mai repede în Uniunea Europeană, au accesat bani europeni mai bine, mai complet și mai repede. Toate au făcut investiții mai de impact în economia lor, au avut parte de infuzii de capital străin mai repede, mai profund și mai mare. În primul și în primul rând, avem un decalaj de timp, iar apoi putem discuta și de guvernanța administrativă, voința politică s.a.m.d. Dacă ne comparăm cu Grecia, probabil că am ieși în câștig, din perspectiva guvernanței și a voinței. Grecia a decăzut de la statutul unei economii dezvoltate. Față de Bulgaria, probabil că suntem un pic înainte, dar nu în toate domeniile. Din punctul de vedere al sectorului financiar, cu siguranță, avem un nivel de intermediere financiară mult sub aceste țări. Mult, mult sub! Practic, avem cea mai slabă intermediere din Uniunea Europeană. Și aici există motive obiective și subiective. Nu e neapărat rău să ai o intermediere financiară mai mică, pentru că aceasta te poate ajuta în situația unei crize financiare. Intermedierea financiară ar trebui să crească în condițiile unor riscuri aflate sub control. La capitolul riscuri, în prezent stăm bine, fiind comparabili cu țările din jurul nostru. Aveam niște decalaje la capitolul credite neperformente, care însă au fost reduse semnificativ în ultimii ani. Capitalizarea băncilor este una foarte bună. Băncile românești nu sunt dependente de finanțare externă, sunt autofinanțate, având depozite mai mari decât creditele. Acesta este un aspect pozitiv, deoarece nu depindem de capitalul străin pentru a relansa creditarea.

În aceste condiții, este o utopie să credem că România ar putea deveni un etalon în Europa de Sud – Est, un pol de stabilitate până la urmă și un partener strategic pentru țările puternice?

Nu, nici pe departe! Mai ales dacă ne uităm la tendințele politico-economice din Polonia și Ungaria. Fluxurile comerciale și fluxurile de investiții au o foarte bună corelație cu aceste curente politice. Merg mână în mână. Un investitor privat se uită și la relaționarea cu autoritatea publică din țara respectivă. Investitorul german se uită ce relații are guvernul român cu guvernul german și dacă există o încredere reciprocă foarte puternică, atunci are încredere și investitorul german să vină în România și să facă mult mai multă treabă aici.

”Pe piața imobiliară există presiune pe prețuri din cauza decalajului dintre cererea și oferta de locuințe”

Care estimați că va fi evoluția prețurilor pe piața imobiliară în acest an și cum vedeți apetitul românilor pentru domeniul locativ?

Dacă este să facem o evaluare destul de globală a tot ceea ce înseamnă politici economice în România, cred că principala problemă este încurajarea excesivă a cererii și mai puțin a ofertei. Astfel, s-a creat un dezechilibru între cerere și ofertă, care a dus la creșterea de prețuri. Și în domeniul imobiliar asistăm la un scenariu de genul acesta. Cererea este în expansiune pentru că avem creșteri de venituri importante, dobânzile au fost mici și încă sunt. În aceste condiții, cererea este destul de bine susținută, mai ales că spațiul locativ din România are o calitate proastă, în general. În schimb, partea de ofertă, deși există efervescență, se construiește foarte mult, pare că încă nu este suficient pentru a satisface cererea în expansiune. Mă uit la cum evoluează construcțiile în sectorul rezidențial. Dacă anul trecut am avut niște creșteri mari, la începutul acestui an saltul s-a aplatizat mult. Chiar dacă a crescut partea de autorizări de clădiri, în România vedem un decalaj destul de mare de timp între cererea de autorizație și  construcția efectivă. Și din cauza acestor decalaje de timp și a întârzierilor de genul acesta, oferta înaintează mai încet decât cererea. Așa apare presiunea pe prețuri. Și probabil că o să asistăm în continuare la presiunea pe prețuri, cel puțin în acest an. Pe măsură ce dinamica veniturilor va încetini și pe măsură ce dobânzile vor crește în termeni reali, iar inflația va scădea, este de așteptat ca cererea să se tempereze la un moment dat. Când se va întâmpla acest lucru este greu de spus. Deocamdată, nu cred că este posibil într-un orizont de timp de un an sau doi. Pe medie, dacă ne uităm la România în comparație cu țările din jurul nostru, ritmul de creștere al prețurilor în domeniul imobiliar este mai mic. Toate țările din Europa au un ritm de creștere alert al prețurilor la imobiliare, toată lumea se plânge de această chestiune. La noi, dacă te uiți pe statistici, ritmurile sunt mai mici. Probabil că e și un aspect mai sănătos în evoluțiile actuale față de cele de dinainte de criză, în sensul că e posibil să fie mai puțin capital speculativ implicat în construcții de locuințe și în partea de cerere.

În esență, există premisele ca în următorii ani să asistăm la o corecție de genul celei înregistrate în anii de criză financiară?

La o corecție, da, este posibil, dar nu atât de abruptă ca atunci. Atunci corecția a fost indusă și din afară, a fost și foarte bruscă. Situația s-a deteriorat și pe plan extern și pe plan local, a implicat și sectorul financiar, deci au căzut toate piesele de domino una după alta.

Cât de util mai este Programul Prima Casă?

Cu siguranță, atâta vreme cât există cerere foarte mare pentru acest tip de credite și se umple acel plafon foarte repede, utilitate există pentru cei care accesează. Este un program care funcționează, are rezultate și are un calendar predictibil de  evoluție și finalizare. Se termină în 2021. Dacă il întrerupi acum sau schimbi drastic condițiile, induci un oarecare risc în piață. Creditarea ipotecară nu este atât de efervescentă încât să spui că Programul Prima Casă nu face decât să adauge o problemă de sustenabiliate a creșterii creditului.

”Dacă dispare Pilonul II de pensii este important să stabilim cu ce înlocuim această sursă internă de finanțare a deficitului bugetar”

Aș vrea să-mi vorbiți despre scenariul unei viitoare crize financiare…

Nu cred că în România va fi o criză financiară acută, fără să se întâmple și ceva pe plan global. Iar pe plan global suntem într-o fază de ascensiune economică, adică suntem într-o perioadă în care majoritatea economiilor lumii au crescut în 2017. Foarte puține țări practic nu s-au înscris pe această pantă ascedentă. A fost o sincronizare foarte bună între țările dezvoltate și țările emergente, iar tendința continuă.

Mediul economic este pozitiv, iar anticipațiile sunt optimiste pentru 2018 și 2019, cel puțin. În tot acest tablou, se mai strică imaginea cu câte un norișor, cum ar fi problema protecționismului și a tarifelor, acest mic război comercial între SUA și China. Această situație poate crea anumite dificultăți în special în calea expansiunii comerțului internațional. Acum rămâne de văzut cât de mult se vor acutiza conflictele, poate că asistăm de fapt doar la niște negocieri mai intense care se vor încheia cu un acord sau o soluție de compromis care să nu afecteze foarte mult creșterea economică. Per ansamblu, în prezent asistăm la o normalizare a creșterii economiei globale. Ne ducem către niște rate de creștere mai sustenabile și nu cred să se întrevadă, la acest moment, o criză. Sigur că riscuri există, dar ca să ai o criză  trebuie să „bubuie” mai multe lucruri. O criză apare când se rupe ceva, apare un șoc inflaționist sau intră cineva în incapacitate de plată.

Ce părere aveți despre ideea de a transfera contribuțiile de la Pilonul II de pensii la Pilonul I?

Înainte de toate, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că România este vulnerabilă pe partea de deficit, în sensul că statul trebuie să finanțeze deficitul bugetar. Cum în ultima perioadă au existat niște sincope pe linia atragerii resurselor necesare, problema ar putea să se acutizeze dacă intențiile legate de Pilonul II se concretizează. Aproximativ 60-70% dintre contribuțiile la fondurile de pensii private sunt direcționate în finanțarea deficitului bugetar. Dacă aceste contribuții sunt redirecționate către stat, deficitul bugetar nu cred că va scădea, pentru că a fost planificat la 3% și nu cred că se va modifica. Dimpotrivă, statul va cheltui acei bani, deci nevoia de finanțare va rămâne aceeași, în timp ce oferta de fonduri pentru a finanța acel deficit va scădea din partea jucătorilor locali. Atunci, banii vor trebui să fie luați cel mai probabil din străinătate, iar aici pot apărea probleme. Nu suntem la faza de risc, dar ne putem crea singuri niște riscuri suplimentare. Tocmai de aceea trebuie să fim prudenți când luăm decizii de genul acesta. De exemplu, în Ungaria, atunci când a fost naționalizat sistemul de pensii private, 30% din stocul datoriei locale era deținut de fondurile de pensii. Cu greu au reușit să treacă peste perioada imediat ulterioară naționalizării, dezvoltând totuși condiții ca acei bani locali care finanțau deficitul să fie înlocuiți tot cu o sursă locală. S-au creat astfel condiții pentru ca fondurile de investiții să crească mai mult. S-au emis, totodată, destul de multe titluri de stat către populație, direct, iar băncile au primit tot felul de stimulente pentru a-și crește expunerea pe titlurile de stat. Ori în România vorbim doar despre cum să aducem contribuțiile de la Pilonul II către Pilonul I, dar nu vorbim despre cum înlocuim acea sursă de capital local. Nu facem nimic în sensul acesta. Pentru o strategie corectă, trebuie să te gândești și la partea aceasta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.