Premiera in Romania: instanta a decis inghetarea platii ratelor unui credit in franci pana la solutionarea pe fond a procesului

Premiera in Romania: instanta a decis inghetarea platii ratelor unui credit in franci pana la solutionarea pe fond a procesului

Tribunalul Bucuresti a decis suspendarea platii ratelor unui client al Credit Europe Bank care avea un credit in franci elvetieni. Clientul  din Bucuresti a contractat un imprumut  in anul 2008, in valoare de 80.000 de franci elvetieni.

Din cauza cresterii francului, clientul a ajuns sa platesca o rata lunara de 3.000 de lei, mult peste rata initiala. In aceasta situatie, el a dat in judecata banca si a reclamat clauzele abuzive, cerand restituirea banilor pe care i-a dat in plus.

In paralel, barbatul a cerut Tribunalului Bucuresti, intr-o actiune separata, prin ordonanta presedintiala, suspendarea platii ratelor bancare pana la solutionarea primului proces.

“Aceasta este o noutate absoluta, care va putea crea un precedent”, a precizat avocatul clientului, Marius Coltuc.

Ce mai poate aduce acesta masura luata in premiera de un tribunal? In acest caz, se poate obtine o negociere cu banca, invididuala, cu sanse mari de succes, afirma specialistii din domeniu.

“Nu doar ca acest lucru forteaza banca sa stopeze incasarea oricarei plati, dar va da un ragaz de timp de la plata ratelor lunare imprumutatilor care sunt deja sufocati de dobanzile si ratele impovaratoare”, explica avocatul  Adrian Cuculis.

Dosar: 4649/3/2015 Tribunalul Bucuresti

Admite cererea
Solutia pe scurt: Conf. art. 996 si urm. NCPC admite cererea de ordonanta presedintiala astfel cum este formulata prin capatul de actiune principal. Dispune suspendarea executarii obligatiei de plata a ratelor lunare aferente contractului de credit si de garantie NPCG303/289859 pana la pronuntarea asupra fondului cauzei in dosarul nr. 13148/303/2014. Obliga parata la cheltuieli de judecata catre reclamant in cuantum de 20 lei (taxa judiciara de timbru). Cu apel conform 999 (1) NCPC in 5 zile de la pronuntare. Pronuntata in sedinta publica, azi 24.03.2015.
Document: Hotarare 1431/2015 24.03.2015

Leave a Reply

Your email address will not be published.