Trendul de creștere al ROBOR se menține. Indicele la 3 luni atinge 1,92%

Trendul de creștere al ROBOR se menține. Indicele la 3 luni atinge 1,92%

Trendul de creștere al ROBOR se menține. Indicele Robor la 3 luni a crescut miercuri până la nivelul de 1,92%, cel mai mare din 3 noiembrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

De asemenea, indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, s-a majorat la 2,07%, de la 2,06%, cât a fost cotat pe 13 noiembrie.

Indicele ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut la 2,12%, de la 2,11%.

Indicele ROBOR la trei luni a mai atins 1,89% pe 1 noiembrie.

Toti romanii cu credite în lei, dar și cei care au rate în euro sunt afectați de degradarea econimică (cresterea inflației, creșterea cursului, creștere Robor). Dacă acest trend al ROBOR se mentine, debitorii  cu imprumturi in lei si dobanzi variaible vor avea rate mai mari, din decembrie 2017.

Într-o perioadă de crestere economică s-au introdus mai mulți stimuli. Astfel, în curand,  vom avea măsuri dure pentru a tempera consumul, atat din partea guvernului cat și din partea BNR, consideră analiștii fiscali.

Leave a Reply

Your email address will not be published.