UniCredit Bank: Anul acesta sunt posibile două majorări ale dobânzii de politică monetară. Cum vor evolua ROBOR, creditarea, inflația și cursul valutar

UniCredit Bank: Anul acesta sunt posibile două majorări ale dobânzii de politică monetară. Cum vor evolua ROBOR, creditarea, inflația și cursul valutar

Într-un raport trimestrial despre evoluția macroeconomică, UniCredit Bank anticipează că sunt posibile noi majorari ale dobânzii cheie, dar și a inflaţie anuală cu un vârf de 5,6% în iunie. Inflația ar putea atinge vârful în această vară, reducându-se în T4 2018, avertizează economiștii băncii.

Cursul de schimb stabil va compensa o parte din efectul prețului mai mare al petrolului asupra inflației. Potrivit previziunilor băncii, inflația totală ar putea atinge nivelul de 4,1% la finalul anului 2018, rămânând în afara intervalului țintit de 1,5-3,5%. Reducerea inflației spre nivelul de 3,5% ar putea fi încetinită anul viitor de creșterea inflației de bază. Creşterea economică s-ar putea înjumătăți anul acesta în comparație cu 2017, se arată in analiză.

Creditarea încetinește și impulsul creditării ar putea deveni negativ în a doua jumătate a anului 2018. Dobânzile mai mari la creditele în lei, criteriile mai restrictive de creditare și garanțiile mai mici acordate pentru creditele pentru locuințe vor preveni accelerarea creditului acordat populației.

În acest context, BNR este în situația de a continua ciclul majorărilor dobânzii de politică monetară, însă presiunile politice și creșterea ponderii creditelor cu întârzieri la plată ar putea limita creșterea dobânzii cheie la doar 50 de puncte de bază, arată raportul Unicredit.

O primă majorare a dobânzii de politică monetară ar putea avea loc în august, când BNR ar putea majora prognoza de inflație pentru 2018-20. O nouă majorare cu 25 de puncte de bază ar putea urma în T4 2018.

Pe parcursul verii, cheltuielile bugetare limitate, plăți mari de taxe și plăți de dividende făcute de întreprinderile de stat către buget ar putea conduce la un deficit de lichiditate pe piața interbancară. BNR ar putea limita acest deficit prin operațiuni repo, dar doar dacă presiunile de depreciere asupra leului vor scădea. Apetitul redus pentru risc al investitorilor în piețe emergente și intervențiile de pe piața valutară au condus la rate mai mari ale dobânzilor interbancare.

O reducere semnificativă a ratelor dobânzilor ROBOR este improbabilă în 2018-19. BNR ar putea menține dobânda de politică monetară nemodificată în 2019, date fiind încetinirea creșterii economice și faptul că se apropie alegerile pentru Consiliul de administraţie al BNR

BNR ar putea susține leul atât timp cât inflația rămâne mult peste intervalul țintit

Potrivit economiștilor, leul a avut o evoluție mai favorabilă decât alte monede din Europa Centrală în perioada aprilie-iunie datorită suportului semnificativ acordat de BNR prin intervenții valutare. Dat fiind faptul că leul are cele mai slabe fundamente din toate monedele cu curs de schimb liber din Uniunea Europeană, tendința de depreciere a acestuia ar trebui să se reia.

Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla doar dacă inflația se va apropia de intervalul din  jurul țintei (1,5%-3,5%). Până atunci, BNR ar putea menține cursul euro-leu sub 4,70, permițând o depreciere mai puternică anul viitor, când efectul inflaționist al politicii fiscale va fi mai redus. În 2019, cursul euro-leu  ar putea oscila într-un interval cu limită superioară la 4,80 dacă inflația scade sub 3,5%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.