Troica creditorilor internationali, UE, FMI si Banca Centrala Europeana, a cerut marilor banci elene ca dupa incheierea procesului de recapitalizare sa initieze o reducere cu 25-30% a personalului din Grecia, respectiv 18.000 de angajati, noteaza presa elena. Bancile trebuie sa-si reduca personalul din Grecia prin concedieri sau plecari voluntare, potrivit cotidianului Proto Thema, citat de portalul GreekReporter si preluat de Mediafax.

Planul troicii prevede ca din sectorul bancar elen sa plece 18.000 de angajati, dintr-un total de 60.000. Marile banci din Grecia trebuie sa atinga tintele de reducere a numarului de angajati in urmatorii doi ani. Piraeus Bank Grecia a anuntat, deja, un program de plecari voluntare vizand circa 10% din angajati.

Bancile elene au fost sustinute cu fonduri de zeci de miliarde de euro dintr-un imprumut primit de Grecia de la statele uniunii monetare, dupa ce au inregistrat pierderi foarte mari din participarea la un program de stergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria guvernului de la Atena.

In Romania sunt prezente toate cele mai mari patru banci elene. Astfel, Eurobank detine Bancpost, National Bank of Greece este prezenta prin Banca Romaneasca, iar Piraeus Bank si Alpha Bank au operatiuni sub brand propriu.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)