Dupa 10 ani de la primele servicii oferite clientilor prin intermediul telefonului mobil, Raiffeisen Bank inregistreaza 70.000 de utilizatori, dintre care 30.000 pe serviciul SmartTel si 40.000 pe aplicatia de mobile banking. „Nu putem considera ca ceea ce s-a intamplat pana acum a fost un succes”, a declarat Radu Topliceanu, Executive Director – Private Individual Customers Area la Raiffeisen Bank, in cadrul conferintei „Mobile payments, evolutie sau revolutie” organizata de FinMedia.

Dupa primele patru saptamani de la relansarea aplicatiei de mobile banking pentru smartphone-uri (sistemele iPhone si Android), Raiffeisen Bank inregistreaza 7.000 de clienti care au descarcat aplicatia dintre care 6.000 au devenit utilizatori (cateva sute fiind angajati ai bancii). „In mai putin de o luna s-au efectuat 3.000 de plati prin mobile banking. Speram ca in urmatorul an sa putem migra cat mai multi dintre cei 300.000 de clienti pe Internet banking catre aplicatia de mobile banking”.

Cu toate acestea, oficialul Raiffeisen Bank recunoaste: „sunt reticent in a spune ca mobile banking-ul va schimba modul in care se va desfasura activitatea bancara in viitor”. Prezent la eveniment, vicepresedintele Banca Transilvania, dl. Leontin Toderici, a declarat ca pe mobile banking „suntem comparabili cu Raiffeisen Bank, avem cateva mii de clienti de la relansarea platformei de Internet Banking” (n.r. aplicatia de mobile fiind integrata in aceasta). “Autentificarea prin SMS a reprezentat o premiera pe piata romaneasca si a fost foarte bine primita de clienti”.

Reprezentantii ambelor banci sunt de acord ca pentru a atrage cat mai multi clienti pe mobile banking, serviciul nu trebuie oferit gratuit. „Orientarea catre client nu trebuie sa insemne gratuitate totala”, considera Topliceanu, in vreme ce Toderici apreciaza ca „trebuie sa le oferim cat mai multe produse clientilor pentru care acestia sa plateasca mai putin”.

Cele mai recente date centralizate de MCSI releva faptul ca la finele semestrului II din acest an, numarul utilizatorilor de mobile banking a depasit pentru prima oara pragul de 200.000 (vezi foto grafic). Cifra raportata de banci este de cinci ori mai mare decat cea inregistrata in urma cu doi ani. Datele au la baza raportarile a cinci banci: Raiffeisen Bank, BRD, BCR, MKB Nextebank si Banca Transilvania, institutii care au licenta pentru mobile banking autorizata de catre MCSI.


In prima parte a anului viitor, alte doua banci vor lansa proiecte de mobile banking, una dintre acestea fiind chiar CEC Bank. Evolutia surprinsa de grafic este cel putin surprinzatoare si pune sub semnul intrebarii tendinta pentru ca este foarte putin probabil un scenariu in care sa creasca numarul utilizatorilor in timp ce numarul tranzactiilor scade. Din pacate, sunt singurele date centralizate oficial de o institutie romaneasca  pe tema mobile banking-ului, bancile avand obligatia prin lege de a raporta la MCSI situatia privind instrumentele de plata cu acces la distanta.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)