Femeile ezită să își asume posturi de conducere, dar când se prezintă la interviu vin cu CV-ul mult mai bine organizat și completat și îndeplinesc cerințele postului într-o măsură mai mare decât bărbații – arată specialiștii în recrutare ai Adecco, cea mai mare companie de HR din România.

În general, femeile aplică la vârste de peste 40 de ani pentru un post de management, iar raportul față de bărbați este 1 la 3 sau 2 la 3 în favoarea bărbaților, potrivit Addeco.*

”Este interesant că femeile studiază mai mult – au într-o măsură mai mare o diplomă de master obținută după absolvirea facultății – și se înscriu mai repede la un MBA decât bărbații, însă ajung mai târziu să candideze și să preia o funcție de conducere în cadrul companiei. În condițiile în care piața muncii devine tot mai competitivă, firmele care vor ști să ofere condiții de dezvoltare femeilor vor avea de câștigat pe termen lung”,  afirmă Elena Popa – Senior Consultant, Adecco Professional & Executive Search Division.

Specialistul Adecco mai spune că, la rândul lor, femeile sunt tot mai atente la oportunitățile profesionale oferite de angajator, iar ocazia de a urca pe o poziție de conducere este una dintre ele. Cererea de candidați este în creștere, iar mulți angajatori au devenit mai flexibili și conștienți de faptul că este necesar să depună eforturi suplimentare pentru a păstra cei mai importanți candidați.

Doar unul din trei manageri este femeie în Europa

Potrivit Eurostat, din cele aproape 7,3 milioane de posturi de conducere din UE, doar 35% sunt ocupate de femei. Diferența de salariu pentru același post se ridică, la nivel european la 23%. România stă mai bine decât media europeană, cu 40% femei care ocupă posturi de conducere și cu o diferență dintre salarii de 5%. Potrivit consultanților Adecco, toate companiile trebuie sa facă eforturi pentru e egaliza raportul dintre femei și bărbați în pozițiile de management – nu doar cele românești sau cele internaționale.

 Piața recrutării din România crește cu 30% în prima jumătate a anului 2018

Specialiștii Adecco apreciază, pe baza tendințelor din 2017 și a semnalelor din piață din acest an, că 2018 va fi cel mai spectaculos an în industria de recrutare din ultimii 10, dar extrem de dificil pentru angajatori. Astfel, specialiștii Adecco estimează că piața de recrutare va crește cu 25 – 30% în 2018 datorită investițiilor anunțate de către companiile străine care acum intră pe piața din Romania, dar și pentru că angajatorii existenți sunt în curs de extindere. Cele mai fierbinți domnii sunt IT-ul și serviciile de suport, urmate de posturile în domeniul financiar – contabil, HR și limbi străine.

*Din analiză au fost sunt excluse domeniile preponderent ”feminine” precum HR sau Comunicare și cele majoritar ”masculine” – industrial.

Despre Adecco România

Adecco România este cel mai mare jucător din domeniul resurselor umane, cu o cotă de piață de aproximativ 30% și cu o cifră de afaceri de peste 80 de milioane de euro, în 2016.  Adecco România gestionează peste 8,000 de persoane angajate temporar, are o bază de date cu peste 600,000 de candidați și deservește zilnic peste 600 de clienți.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)