Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Mugur Isărescu, a scris o opinie, în care a explicat de ce BNR nu a intervenit în dezbaterea despre cesionarea creditelor. “Banca Națională a României nu are însă nicio prerogativă, nici un drept de a se pronunța în legătură cu aceste aspecte. De ce? Fiindcă ele nu se circumscriu, prin LEGE, cerințelor de supraveghere prudențială”, spune Adrian Vasilescu într-un comentariu pentru Republica.ro.

“Desigur, băncile au cesionat creanțe. Au vândut, deci, credite unor alte bănci sau unor companii care se ocupă cu recuperări de credite neperformante. În dezbaterea publică a apărut deseori întrebarea: este legal să vândă credite ? Însoțită deseori de încă o întrebare: de ce nu le-a oprit Banca Națională?

Acum mai bine de 2000 de ani, legislatorii romani au gândit și au stipulat în această materie. În Dreptul Roman, creditul era legat strâns de persoana creditorului și nu putea fi detașat. Dacă în România anului 2015 ar opera Dreptul Roman, răspunsul ar suna simplu: “NU! BĂNCILE NU POT SĂ ÎNSTRĂINEZE NICIUN CREDIT”… Numai că, în timpul care a trecut de când romanii legiferau că un credit este nedetașabil de creditorul său, lumea s-a schimbat. Romanii înșiși acuzau corsetul acestei reglementări și au început să nuanțeze. De atunci și până astăzi, când legile civile din întreaga lume recunosc dreptul unui creditor de a-și vinde titlul (creanța asupra debitorului) unui cesionar, care devine astfel noul creditor, lumea a trecut prin milioane și milioane de experiențe. Până s-a ajuns la codurile civile de astăzi, cu substanțiala contribuție a dreptului francez, a celui german și a multor altor sisteme de drept.

“Detașarea” creditorului de titlul lui asupra unui debitor, numită în dreptul civil „cesiune de creanță” – denumită incorect „externalizare” ÎN DEZBATEREA PUBLICĂ – implică un aranjament perfect legal între trei părți: 1) cedentul – în cazul pe care îl discutăm, banca comercială, care a dat creditul și acum vrea să-l vândă ori deja l-a vândut; 2) cesionarul – partea care cumpără creditul și devine „noul creditor”; 3) debitorul cedat – persoana care a primit creditul, l-a garantat (eventual cu un bun imobil ipotecat) și este ținută acum de obligația de plată.

În fapt, cesionarul nu derulează activitate de creditare, ci doar valorifică drepturile pe care le-a dobândit în virtutea unei modalități legale de vânzare a creanțelor. Iar obligația debitorului este asumată prin acordul său de voință exprimat și formalizat prin încheierea contractului inițial de credit cu cedentul. Subiectul în discuție îl reprezintă, deci, modul în care debitorul cedat, în condițiile prevederilor legale anterior invocate, acceptă sau nu derularea în continuare a relației sale contractuale cu instituția cesionară. În acest context, dacă este nemulțumit de noua relație creată, orice debitor “cesionat” are la îndemână calea sesizării, pe de o parte, a instituțiilor de control administrativ (Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorilor), iar, pe de alta, a instanțelor de judecată, în scopul protejării drepturilor și intereselor sale contractuale.

Banca Națională a României nu are însă nicio prerogativă, nici un drept de a se pronunța în legătură cu aceste aspecte. De ce? Fiindcă ele nu se circumscriu, prin LEGE, cerințelor de supraveghere prudențială.

Dincolo însă de cadrul comun al Dreptului, materializat în România, așa cum am notat deja, prin dispozițiile Noului Cod Civil, două legi speciale întăresc libertatea creditorului de a se „detașa” de credit, vânzând creanța asupra debitorului.Legea nr.93/2009, art.2, al.2, stipulează: “este interzisă desfășurarea cu titlu profesional a activității de creditare de către alte persoane decât cele prevăzute de lege: instituții de credit și instituții financiare”. Iar la al.3 adaugă: “achiziționarea portofoliilor de credite, cu excepția situației în care creditele sunt încadrate în categoria pierdere sau a cazului în care portofoliile achiziționate sunt afectate garantării emisiunii de instrumente financiare securizate, este permisă doar instituțiilor de credit și instituțiilor financiare.” De unde se deduce, clar, că atunci când în cauză sunt credite neperformante, cesiunea (vânzarea) este posibilă și către un SRL”, a scris Adrian Vasilescu pentru Republica.ro.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)