sediu BRD

Agrinvest Credit IFN SA a majorat facilitatea de credit aflată în derulare la BRD Groupe Societe Generale cu valoarea de 10 milioane de lei, totalul expunerilor contractate de la BRD ajungând la 20 milioane de lei.

Agrinvest Credit IFN SA este prezentă pe piața locală din anul 2020 și finanțează companiile mici și mijlocii din sectorul agricol românesc, acordând până în acest moment facilități de credit care depășesc 130 milioane de lei. Astfel, la finalul lunii aprilie 2022, societatea a înregistrat o creștere a volumului de credite acordate de peste 280% față de același interval al anului 2021. Pentru anul 2022, compania vizează un volum de credite noi de peste 45 milioane lei, precum și o creștere exponențială a numărului de clienți noi.

”Ne bucurăm să continuăm susținerea activității dinamice a Agrinvest Credit IFN într-un domeniu de importanță strategică pentru România – agricultura. Suntem pregătiți să ne sprijinim clienții cu tot ceea ce au nevoie în materie de know-how, pentru ca ei să poată valorifica oportunitățile și să-și crească, astfel, afacerile”, a spus Felix Daniliuc, Directorul Departamentului IMM al BRD Groupe Société Générale.

“Ne menținem angajamentul de a susține nevoile fermierilor români într-o perioadă cu provocări multiple, generate atât de creșterile prețurilor la utilități și materii prime, cât și de presiunile inflaționiste.

Pentru a veni în întâmpinarea partenerilor fermieri, îmbunătățim în mod constant oferta produselor financiare, majorând recent procentul de finanțare a subvenției APIA până la 200% din valoarea totală a creanțelor prezente și viitoare ce urmează a fi încasate cu titlu de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli potrivit adeverinței emise de APIA pentru anul 2022 ”, spune și Andra Pârvan, Directorul General al companiei.

Agrinvest Credit IFN SA, companie cu capital 100% românesc, face parte din grupul Agrinvest, care are afaceri anuale de peste 380 milioane de lei, și oferă un sistem complet de produse și servicii, plecând de la exploatarea terenurilor agricole, cu o suprafață de peste 6.500 ha și capacități de depozitare de peste 250.000 tone, consultanță tehnică, până la distribuția de inputuri pentru agricultura convențională și cea biologică (sămânță, pesticide, îngrășăminte și motorină), finanțarea afacerilor și achiziția cerealelor și oleaginoaselor.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)