Economisirile populatiei sunt cele care pun in miscare economia si stau la baza finantarii investitiilor. Bancile sunt cel putin la fel de interesate sa incurajeze economisirea, astfel ca  majoritatea institutiilor au dezvoltat servicii ca sa te ajute sa economisesti mai usor.

Depozite fara a merge la banca

Daca bunicii nostri trebuiau sa se duca la CEC pentru fiecare depunere, acum poti alimenta depozite fara niciun efort. De exemplu, iti poti economisi prin Internet Banking, direct de pe canapea si fara a fi constrans de programul unitatilor bancare.
Stabilesti suma pe care vrei sa o pui deoparte lunar sau trimestrial, la contractarea Planului de Economii, iar banca va realiza automat transferul.

Realizezi transferuri prin Internet banking ori de cate ori consideri necesar.

Stabilesti un buget lunar, iar sumele din contul tau curent care depasesc acest nivel, vor fi transferate automat in Planul de Economii si vei beneficia astfel de o dobanda la depozit atractiva.

Mijloace moderne de economisire

Bancile au dezvoltat insa si alte servicii care-ti permit sa economisesti mai usor. Exista servicii de transferuri automate: poti alimenta contul de economii lunar, cu o suma fixa, din contul de salarii.

Printre avantajele acestui serviciu se numara acces la fonduri oricând, dobanda bonificată zilnic si retrageri fara comision.

Daca nu vrei sa virezi banii anticipat, iti poti stabili un buget zilnic si ce nu cheltuiesti poate fi transferat automat in contul de economii. De exemplu, sa zicem ca-ti stabilesti un buget zilnic de 100 de lei, bani pentru cheltuiala, plus 200 de Lei in zilele de weekend. Daca la jumatatea lunii ai cheltuit doar 1.200 de lei, diferenta, pana la 1.800 de lei, o poti transfera in contul de economii.

Prin urmare, cauta ofertele speciale ale bancilor, astfel incat sa-ti fie mai usor sa economisesti.

Economiile sunt garantate prin intermediul Fondului de garantare a depozitelor din sistemul bancar in limite tot mai ridicate, plafonul per deponent fiind acum de 100.000 de euro, in cadrul aceleiasi banci.

Asta inseamna ca fiecare deponent poate fi compensat doar in această limita indiferent de cate depozite detine la aceeasi institutie de credit.
In schimb, daca acelasi client detine conturi la mai multe institutii de credit, este indreptatit la compensatii in limita a 100.000 de euro pentru fiecare din instituţiile de credit la care este titular de depozite.

Termenul legal pentru plata compensatiilor este de 20 de zile de la indisponibilizarea sumelor.

Articol realizat de specialistii Volksbank.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)