În prezent, există trei sau patru bănci locale care sunt obiectul unor potențiale tranzacții aflate în diverse stadii, susține avocatul Alexandru Bîrsan, într-un punct de  vedere formulat pentru publicația online www.BankingNews.ro. Întrebat ce bănci autohtone ar fi interesate să achiziționeze un alt creditor local, avocatul a precizat că „unele dintre băncile cu cotă de piață importantă, dar și câteva bănci cu cotă de piață medie și-au exprimat interesul în legătură cu oportunitățile existente”.

„Se anunță un an ocupat în sectorul financiar. Rămâne de văzut în câte dintre aceste tranzacții existente sau potențiale va exista o întâlnire a cererii cu oferta și cât de mult va dura finalizarea tranzacțiilor, dar mă aștept ca trei sau patru bănci să dispară din piață dacă nu în acest an, în anul următor, ca urmare a activității tranzacționale pe care o vedem acum”, a comentat, în exclusivitate pentru www.BankingNews.ro, avocatul Alexandru Bîrsan, partener PeliFilip, coordonatorul departamentului de corporate M&A.

Banca Transilvania este unul dintre creditorii de talie mare a cărei conducere și-a exprimat până acum intenția de a se extinde prin achiziție. Într-un interviu acordat www.BankingNews.ro, Omer Tetik, directorul general al instituției de credit, declara că banca se va concentra în acest an pe „pregătirea angajaților BT pentru bankingul viitorului și urmărirea oportunităților de consolidare BT în sistemul bancar românesc prin achiziții”. De asemenea, OTP Bank vrea să își crească cota de piață prin achiziție chiar și după cumpărarea Millennium Bank.

Pe de altă parte, este de menționat faptul că majoritatea acționarilor băncilor cu capital grecesc (Piraeus Bank, Banca Românească și Bancpost) ar fi interesați de un exit, excepție făcând Alpha Bank România. În acest sens, este de așteptat ca printre băncile care vor fi vândute să se numere una sau mai multe bănci grecești.

În ceea ce privește eventuale intrări pe piața locală a unor jucători financiari, Bîrsan spune că „în general, nu sunt jucători mari strategici interesați și care să nu aibă deja o prezență locală. Mai degrabă cei deja existenți și unele fonduri de investiții. Inițiativele de intrare pe piață au fost puțin numeroase și par să nu fie îndreptate spre o achiziție, ci spre dezvoltare organică”.

Pe de altă parte, dacă în anii trecuți am asistat la vânzări parțiale de business, din partea unor bănci precum RBS sau Citi, în 2017 cel mai probabil nu vom mai avea de-a face cu operațiuni similare, susține avocatul.  „Există încă în desfășurare și vor mai fi în acest an tranzacții cu portofolii de credite neperformante. Tranzacțiile de la RBS și Citi au fost destul de speciale prin natura participanților și motivațiile lor. Nu este exclus să vedem și astfel de tranzacții, dar mă aștept mai degrabă la continuarea tendințelor din ultimii ani – fie vânzarea întregii afaceri, fie vânzări de neperformante”.

Acesta a subliniat că „problemele cu credite neperformante au ocolit puține bănci și că băncile mai mari, care nu au finalizat tranzacții încă, ar fi unele dintre cele mai probabile surse de astfel de portofolii. Prețul depinde întotdeauna de ce e în fiecare astfel de portofoliu și variază într-o bandă largă”.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)