Creditul ipotecar, primul produs bancar destinat românilor interesați de achiziția sau construcția unei locuințe a împlinit 15 ani de la lansarea în România, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

În septembrie 2001, Alpha Bank România lansa Alpha 810 Housing, de atunci și până în prezent soldul creditelor de investiții imobiliare aflate în portofoliul Alpha Bank România atingând pragul de 1 miliard de euro.

Alpha 810 Housing este primul împrumut care a permis românilor să cumpere o locuință chiar dacă nu aveau în întregime fondurile necesare. Banca le oferea un împrumut nu mai mare de 50.000 USD  pe o perioadă de 10 ani, cu garanție imobiliară.

Clientul era considerat eligibil dacă dispunea de un avans de 30% din valoarea casei.

Pe parcursul celor 15 ani, Alpha Bank România și-a dezvoltat portofoliul de credite imobiliare, a extins perioadele de rambursare și a diversificat condițiile de creditare.

Despre  Alpha Bank România
Alpha Bank România, membră a Alpha Bank Group, este o instituție financiară de top, cu o istorie de peste 20 de ani în România. Banca oferă o gamă variată și modernă de servicii și produse atât pentru segmentul de piață dedicat persoanelor fizice, cât și pentru sectorul IMM și corporate, dar și experiența și competența necesară îndeplinirii planurilor clienților săi. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.alphabank.ro.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)