Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat joi că nu i s-ar părea justificată o preluare a protecţiei consumatorilor de servicii bancare de către BNR.
“Absolut – nu mi se pare justificată (o astfel de cerere – n.r.). Nu este, din păcate, singura instituţie sau singura entitate care îşi doreşte în ultima perioadă să ne ia din atribuţii. Arată, în opinia noastră, că ne facem treaba bine şi că deranjăm, probabil, anumite interese. Mă gândeam că poate se aşază umăr lângă umăr cei care doresc să ne ia atribuţii şi, împreună, cei de la sanitar-veterinar împreună cu cei de la Banca Naţională iniţiază un act normativ de desfiinţare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi atunci se simplifică toate aceste situaţii”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
El a menţionat că ANPC a demarat controale inclusiv în raport cu instituţiile bancare.
“Nu trebuie să uităm faptul că autoritatea noastră, în raport cu instituţiile bancare, a avut o sumă destul de importantă de acţiuni de control demarate, marea majoritate câştigate, iată, în instanţă. Cea mai recentă şi cea mai răsunătoare – cea raportată la una dintre băncile celebre din România – a reuşit să aducă înapoi bani unui număr de peste 9.000 de consumatori”, a mai spus Horia Constantinescu.
Recent, în presă, a reapărut intenția BNR de a prelua atribuțiile ANPC privind consumatorii de servicii bancare
Într-o adresă trimisă Senatului în legătură cu poziția față de un proiect legislativ vizând creșterea incluziunii financiare, BNR afirmă că dorește preluarea atribuțiilor ANPC privind protecția consumatorilor de produse si servicii bancare, potrivit Conso.ro.
Dacă în trecut BNR spunea că nu poate avea astfel de atribuții, astăzi e o autoritate in domeniu
Dacă în anii de după criza bancară BNR preciza care este rolul său și că nu are atribuții în legătură cu protectia consumatorilor, în ultimii 2 ani mesajul s-a schimbat.
Reamintim că în 2021, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, vorbea despre un set de decizii în eventualitatea în care autorităţile statului ar hotărî să transfere băncii centrale, prin lege, arbitrajul relaţiilor dintre instituţiile financiare şi clienţi.
Potrivit Consilierului, este o schimbare de paradigmă în strategia băncilor centrale. “În Uniunea Europeană, în 11 ţări membre, dintre cele 18 în care băncile centrale au şi atribuţii de supraveghere prudenţială, a fost legiferată înfiinţarea direcţiilor de protecţie a consumatorilor de servicii financiar-bancare. Motivaţia fiind că, în această materie, nicio altă autoritate, din nicio ţară, nu dispune de posibilităţile băncilor centrale de a concentra fonduri, specialişti şi management care să confere nivelul de calitate şi probitate cerut unui astfel de obiectiv”, spunea intr-o opinie pe ZF.ro, Adrian Vasilescu.