Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, First Bank va fi obligată să modifice toate contractele de adeziune ce conțin clauzele abuzive ale fostei entități, Piraeus Bank România SA (actuală First Bank).

“Prin hotărârea judecătorească definitivă a Curții de Apel București din data de 18.12.2018, a cărei motivare a fost transmisă pe data de 24.05.2019, s-a dispus modificarea tuturor contractelor de adeziune în curs de executare ce conțin clauzele abuzive ale băncii Piraeus Bank România SA (actuală First Bank), constatate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în urma controalelor efectuate în anul 2015.

Acestea au fost depistate în contractele de credit pentru nevoi personale și contractele de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum.

Ca atare, ANPC a înaintat instanței procesul verbal de constatare a contravenției pentru Piraeus Bank România pentru faptul că în cele două tipuri de contract era prevăzut drept clauză că modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă, în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului să poată fi luată la cunoștință de către consumator prin simpla afișare la sediul băncii.
De asemenea, a fost considerată abuzivă și clauza potrivit căreia, banca efectua modificările privind valoarea Dobânzii, a Anuităților și Penalităților fără întocmirea unui act adițional la contract.

În urma hotărârii definitive a Curții, ANPC va efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că banca a pus în aplicare prevederile acesteia, și că va respecta astfel drepturile consumatorilor”, se mai arată în comunicat.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)