ANPC ar fi trebuit să inițieze un pachet legislativ prin care piața bancară să fie umanizată, așa cum cere o directivă europeană din 2014, însă ANPC nu a făcut nimic în acest sens, a declarat, joi, Adrian Vasilescu, consilier de strategie în cadrul BNR, potrivit Agerpres.

“În această țară, ne trezim cam târziu. Directiva 17, aflată în vigoare din 2014, a fost adusă în discuție pe aici pe la noi doar când a început dezbaterea pe tema legii dării în plată, care acum face valuri mari.

“Această idee se referă la faptul că, dacă debitorul și creditorul se înțeleg între ei ca debitorul să predea casa băncii, tu, stat membru, nu trebuie să te opui. Ce au înțeles legiuitorii noștri este ca trebuie să intervină în contracte, însă statul nu are dreptul să intervină pentru niciuna dintre părți”, a subliniat Vasilescu, la conferința “Relația cu consumatorul de servicii financiare”, organizată de Oxygen Events, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor.

România riscă să intre într-o nouă procedură de infringement, pentru că în 21 martie 2016 expiră termenul dat de Uniunea Europeană pentru implementarea Directivei Europene 17/2014

“Ar fi trebuit ca până pe 21 martie 2016, adică peste câteva zile, să fi fost gata, adică aprobat în Parlament, publicat în Monitorul Oficial și pus în aplicare, un pachet de legi care să asigure această umanizare. Nici Parlamentul și nici cei care au dreptul de inițiativă, iar aici mă refer direct la ANPC, n-au mișcat niciun deget ca să pună în practică această directivă”, a adăugat oficialul BNR.

Potrivit acestuia, directiva menționată are prevederi foarte clare referitoare la faptul că o bancă își poate ataca debitorul cu restanțe, însă nu îi poate lua casa.

“Una dintre cele mai tăioase prevederi se referă la casa debitorului: în aceste condiții grele, poți să ataci debitorul, dar până la casă. ANPC ar fi trebuit să se gândească cum poate fi ajutat omul care riscă să-și piardă casa”, a susținut Vasilescu, potrivit Agerpres.

Vasilescu a reamintit ca BNR nu are atribuții în privința protecției consumatorilor.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)