Asociația Română a Băncilor salută decizia Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților care ar putea conduce la intrarea în vigoare mai devreme cu șapte luni a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, termenul propus fiind de 1 iunie 2016, potrivit informațiilor cuprinse în comunicatul de presă postat pe site-ul Camerei Deputaților, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociație.

”Debitorii de bună credinţă care întâmpină dificultăţi financiare pot opta pentru instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei lor financiare prin stingerea datoriilor, conform Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. În procedura insolvenţei se suspendă executarea silită şi se stopează calculul de dobânzi/ penalităţi. Avantajul major al legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice faţă de legea privind darea în plată este că după insolvenţă debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie la creditul angajat, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinţei de familie/ terenului”, precizează oficialii Asociației Române a Băncilor.

În cadrul procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, debitorul rămâne cu garanţiile în proprietate dacă respectă planul de rambursare ce  prevede acoperirea a cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor.

Instanţa poate dispune ca debitorul să fie eliberat de datorii în cadrul procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, după lichidarea de active şi efectuarea de plăţi către creditori.

Asociaţia Română a Băncilor susţine aplicarea acestei soluţii privind insolvența persoanelor fizice pentru debitorii de bună credinţă care întâmpină dificultăţi financiare, în acest mod fiind  asigurate stabilitatea şi predictibilitatea cadrului legislativ şi a raporturilor de creditare, fiind evitate hazardul moral şi  consecințele negative  atât  pentru  consumatori, sistemul bancar, cât şi pentru economie în general.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)