Aviva a vandut catre asiguratorul american MetLife operatiunile din Romania (Aviva Asigurari de Viata si Aviva Pensii Private), Cehia si Ungaria, ca parte a strategiei de concentrare a activitatilor pe pietele unde grupul britanic are o pozitie dominanta.”Am convenit vânzarea operatiunilor noastre din Cehia, Ungaria si România catre MetLife. Este inca un pas catre angajamentul nostru de a ne concentra pe pietele prioritare”, a declarat presedintele Aviva Group, Andrew Moss, intr-un comunicat Aviva.

Tranzactia va fi avizata de catre autoritatile competente din fiecare tara si va fi finalizata in cursul anului 2012, estimeaza compania britanica. “Capitalurile proprii ale celor trei operatiuni la 30 iunie 2011 aveau o valoare de aproximativ 57 milioane de euro”, se mentioneaza in comunicat. Aviva nu a comunicat valoarea tranzactiei. MetLife va prelua operatiunile Aviva Asigurari de Viata si Aviva Pensii Private prin Alico Asigurari România, pe care o detine.

“MetLife intentioneaza sa investeasca pentru a creste in piete cu potential ridicat”, a declarat Michel Khalaf, presedintele MetLife pentru Regiunea Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), intr-un comunicat al companiei. Alico are in România circa un milion de clienti, iar dupa finalizarea tranzactiei companiile locale Alico Asigurari si Alico Pensii vor asigura servicii pentru mai mult de 1,5 milioane de persoane. Cu vânzari globale de 47,1 miliarde de euro in 2010, Aviva este al saselea asigurator la nivel international, deservind 44,5 milioane de clienti in Europa, America de Nord si Asia-Pacific.

In România, Aviva Asigurari de Viata este unul dintre cei mai importanti jucatori, ocupând locul 5 in ierarhia de profil, cu o cota de 5,34% si subscrieri de 88,9 milioane de lei la finele anului 2010. In primele noua luni ale anului trecut, subscrierile Aviva Asigurari de Viata au scazut cu 6,9%, la 54,81 milioane de lei, potrivit datelor asociatiei asiguratorilor din România (UNSAR), pe fondul unei reorganizari a businessului, care a avut ca obiectiv, printre altele, reducerea cheltuielilor si cresterea productivitatii. Compania a avut in 2010 pierderi de 19,9 milioane de lei.

Aviva Asigurari de Viata are un capital social de 109,9 milioane de lei, controlat de Aviva International Holding Limited (Marea Britanie) – 99,9998% si Aviva Training&Services SRL – 0,0002%. Lansata oficial la 11 octombrie 2000, Aviva România a activat pina in iunie 2002 sub numele de Commercial Union Asigurari de Viata România. In 2007, grupul britanic a intrat in România si pe piata pensiilor private, prin infiintarea Aviva Pensii Private, care activeaza atât pe segmentul pensiilor private obligatorii – Pilonul II, cât si al pensiilor facultative – Pilonul III.

In primii zece ani de activitate, Aviva a investit 243 milioane de lei in dezvoltarea operatiunilor din România, potrivit datelor anuntate de companie in octombrie 2010. MetLife este o companie americana activa la nivel mondial in domeniile asigurarilor de viata, generale si reasigurare. In noiembrie 2010, MetLife a achizitionat Alico, iar ca urmare a acestui acord, Alico Asigurari si Alico Pensii Private sunt companii afiliate MetLife.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)