Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu acordat pentru Caleaeuropeana.ro, că ar fi bine să se înţeleagă Guvernul cu BNR și să înceapă să lucreze pe un calendar de aderare la zona euro.

“Din punct de vedere tehnic, România îndeplinește de ceva vreme criteriile de la Maastricht și în acest fel noi am putea să începem construcția unui calendar de aderare, însă lucrurile nu sunt foarte clare între factorii care trebuie să stabilească acest calendar și care trebuie să îl ducă mai departe, în speță Guvernul și Banca Națională a României. Probabil va dura un pic până ce acest nou guvern își înțelege bine rolul în arhitectura statului și începe să evalueze aceste lucruri.

Nici părerile specialiștilor nu sunt identice. Sunt unii care s-ar grăbi, care spun că suntem pregătiți și ar fi bine să avem repede un calendar și să înaintăm, sunt alții care spun că nu suntem chiar așa bine pregătiți, că ar fi bine să avem un calendar care prevede o perioadă mai lungă. Nu vreau să intru acum în acest chestiuni. În faza în care ne aflăm cred că este treaba specialiștilor să discute până ajung la un punct de vedere comun. Cert este că trebuie să ținem cont și de câteva alte lucruri decât strict acele criterii tehnice. Este bine să evaluăm foarte profund impactul asupra politicii fiscale dacă stabilim un astfel de calendar.

Trebuie să evaluăm dacă aderarea la zona euro trebuie să se producă pentru a avea ceea ce se numește o ancoră sau dacă vrem să așteptăm până se stabilizează foarte bine economia României și să aderăm atunci. Foarte multe puncte de vedere trebuie armonizate. Cert este că ar fi bine să se înțeleagă Guvernul cu Banca Națională ca să înceapă să lucreze pe un calendar. Decizia nu va duce imediat la o aderare la zona euro. Tehnic, e nevoie de mai mulți ani de pregătire și cu cât mai repede ne stabilim obiectivele de etapă, cu atât mai bine”, a declarat Președintele pentru Calea Europeană.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)