Banca Românească a lansat aplicația BROM Pay prin intermediul căreia clienții posesori de carduri se pot autentifica biometric pentru plățile on-line, banca intrând astfel în clubul restrâns al furnizorilor locali de servicii financiare care oferă o aplicație de autentificare biometrică a tranzacțiilor e-commerce, se menționează într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Prin intermediul aplicației BROM Pay, atunci când clientul initiază plata în cadrul unui magazin online, pe ecranul telefonului apare o notificare de tip push prin accesarea căreia se deschide o pagină de autorizare biometrică. Confirmarea biometrică a tranzacției se face prin atingerea senzorului de amprenta al telefonului sau prin altă metodă de autentificare biometrică disponibilă pe telefon (recunoaștere facială, iris sau voce).

Banca nu stochează datele biometrice ale clientului, acestea rămânând în continuare pe telefonul utilizatorului. În aplicația biometrică BROM Pay utilizatorul poate vizualiza atât tranzacțiile online efectuate, cât și informații despre fiecare tranzacție în parte. La înrolare, clientul poate vizualiza toate cardurile pe care le deține, iar printr-o simplă atingere a cardului, poate verifica ce tranzacții e-commerce a autorizat biometric de pe cardul respectiv. Pentru ca o tranzacție să fie autentificată biometric, comerciantul la care se efectuează tranzacția sau procesatorul de tranzacții al comerciantului trebuie să fie înrolat în protocolul de securitate 3DSecure. În cazul în care acesta nu este înrolat, clientul nu primește notificarea de tip push și tranzacția se efectuează prin flux normal, nesecurizat. Interacțiunea cu aplicația BROM Pay este gândită după standarde moderne de UX (“user experience”) determinate de marii jucători la nivel global în domeniul mobile banking.

Reprezentanții Băncii Românești consideră că este firesc ca și bankingul să meargă pe calea digitalizării schimbând modul în care serviciile bancare ajung la public prin creșterea rapidității, a accesibilității și autonomiei, mai ales că devine evident faptul că trăim într-o lume tot mai digitală. Ei adaugă faptul că prin lansarea aplicației de autentificare biometrică BROM Pay, Banca Românească poate oferi clienților o experiență de banking simplă și rapidă, în condiții de maximă siguranță.


Banca Românească oferă, de peste 27 de ani, clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia. Banca operează o rețea națională de distribuție, rețea care îi permite să fie aproape de clientela de retail și corporate și să participe la diferite programe de dezvoltare românești și europene. Banca Românească este un furnizor consacrat de credite ipotecare în cadrul programului guvernamental „Prima Casă” și un actor important în acordarea de împrumuturi de către Agenția de Plăti și Intervenții în Agricultură.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)