Banca Romaneasca intra pe piata de factoring si anunta lansarea unei oferte promotionale pentru clientii care vor accesa acest produs in perioada 22 iulie – 22 octombrie 2013. Pentru noul produs al bancii, comisionul de factoring va fi zero iar dobanda de finantare si comisionul de acordare vor avea valori promoţionale.

“Factoringul reprezinta un produs de finantare ideal pentru companii in aceasta perioada de criza. Avantajele pe care factoringul le poate aduce oricarei companii sunt imbunatatirea rapida a lichiditatilor prin finantare la cerere, protectia impotriva riscului de neincasare prin asigurarea creantelor, imbunatatirea indicatorilor bilanţieri si crearea unui lant functional intre furnizori si clienti. Lansarea produsului de factoring face parte din strategia noastra pe 2013 si pentru a ne rasplati clientii corporate avem o oferta promotionala la factoringul intern cu recurs in perioada 22 iulie – 22 octombrie 2013”, a declarat Cosmin Calin, Director Executiv Corporaţii in Banca Romaneasca.

Valoarea limitei de factoring va fi analizata in functie de relatia comerciala ce urmeaza sa fie finantata de banca si de capacitatea de plata a debitorului final, iar maturitatea liniei de factoring este limitata la 12 luni. Banca Romaneasca va finanta maximum 80% din valoarea facturilor cesionate in favoarea sa.

Factoringul este un pachet de servicii financiare adaptate la nevoile de capital circulant ale unei companii, generate de afacerile ce presupun comercializarea produselor si/sau prestarea de servicii cu plata la termen in relatiile cu clientii, asigurand lichiditatile necesare si dezvoltarea activitatii companiei.

Factoringul intern cu recurs implica administrarea, colectarea, protejarea impotriva riscului de neplata si finantarea de catre banca (factor) a facturilor generate de relatiile comerciale cu clientii (debitori) din Romania ai companiei.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)