National Bank of Greece, a doua bancă din Grecia, va cere autorităților Uniunii Europene mai mult timp pentru a finaliza vânzările de active planificate în baza planului de restructurare aprobat de UE, potrivit Reuters.

Acest demers  de restructurare al UE include și vânzarea Banca Românească – subsidiara bancară a NGB din România.

Despre această vanzare din piata autohtonă, surse citate de Reuters afirmă că timpul alocat se poate prelungi până în vara anului 2019.

“Scopul este de a vinde subsidiara până la sfârșitul acestui an, dar poate dura mai mult, până în prima jumătate a anului 2019”. “Jucătorii care doresc să achiziționeze bănci pe piața românească au cumpărat deja francize acolo”, afirmă un bancher citat de Reuters.

Activele includ subsidiarele bancare din Cipru, Macedonia și România, dar și divizia de asigurări a băncii – NBG.

“NBG pregătește o propunere cu privire la termenul de finalizare a planului de cesionări”, explică sursele  bancare.

NGB și-a asumat în fața Comisei Europene reducerea activelor din afara Greciei până la finele anului 2018. Grecii nu a reușit însă să vândă toate activele la care s-a angajat să renunțe și cere mai mult timp pentru a finaliza operațiunile.

Săptămâna trecută, BNG a încheiat discuțiile cu grupul Gongbao din Shanghai cu privire la vânzarea pachetului majoritar de acțiuni în filiala sa de asigurări. Un efort anterior de a vinde afacerea către investitorii din S.U.A. și Olanda a eșuat.

În cadrul procesului de “transformare a sectorului financiar din Grecia”, guvernul de la Atena promite menținerea unui nivel adecvat de capitalizare pentru primele patru bănci din sistem.

Băncile grecești sunt afectate de un nivel ridicat al creditelor neperformante, aproape 50% din totalul creditelor.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)