Banca Transilvania a anunţat că a devenit proprietarul pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN. Informaţia are relevanţă maximă pentru întreaga comunitate bancară din România, raportându-ne la implicaţiile pe care le va genera pe piaţa de profil. Vorbim despre o posibilă schimbare de lider a sistemului bancar, Banca Transilvania putând, în funcţie de rezultatele efective ale integrării activelor Bancpost şi de creşterea organică din acest an, să detroneze BCR. Previzibila schimbare de lider în bankingul românesc poate fi considerată un moment istoric, unic pentru perioada postdecembristă, nicio altă bancă nereuşind până în prezent să ameninţe cu adevărat locul fruntaş ocupat de BCR.

BCR avea la finalul anului 2017, active în valoare de 67,35 miliarde de lei, cu aproximativ 8 miliarde de lei mai mult decât Banca Transilvania. Bancpost administra, conform datelor disponibile după primul semestru din 2017, active totale de 11,9 miliarde de lei. Analiza acestor cifre ne arată că integrarea aproape totală a activelor Bancpost în portofoliul Băncii Transilvania este suficientă pentru a propulsa instituţia de credit de la Cluj pe prima poziţie. Nu trebuie să pierdem din vedere şi faptul că Banca Transilvania este campioana ultimilor ani atunci când vine vorba de creşterea organică. Numai în 2017, banca clujeană a reuşit un salt spectaculos pe segmentul activelor, de la 51,7 miliarde de lei cât avea în decembrie 2016 la 59,3 miliarde de lei în decembrie 2017. Un plus de 7,6 miliarde de lei! De partea cealaltă, şi BCR a reuşit anul trecut o creştere bună a nivelului activelor de la 64 miliarde de lei în 2016 la 67,35 miliarde de lei în 2017. Privind datele raportate de cele două instituţii,  putem concluziona faptul că dacă Banca Transilvania îşi va menţine şi în acest an trendul de creştere organică a portofoliului de active este mai mult decât previzibilă schimbarea istorică de lider a sistemului bancar românesc.

Achiziţia Bancpost nu îi oferă Băncii Transilvania numai posibilitatea de a ocupa prima poziţie în topul băncilor după active, ci o propulsează pe primul loc şi în clasamentele privind creditarea şi economisirea. BCR avea la finalul anului trecut un portofoliu de credite în valoare de 33,49 miliarde de lei şi sold al depozitelor de 52,5 miliarde de lei. De partea cealaltă, Banca Transilvania miza pe un volum al creditelor de 29,9 miliarde de lei şi un total al depozitelor de 48,9 miliarde de lei. Cum va influenţa achiziţia Bancpost topurile pe credite şi depozite? Păi să privim cifrele Bancpost disponibile la finalul primelor şase luni din 2017: credite – 9 miliarde de lei şi depozite – 8,4 miliarde de lei. Banca Transilvania are nevoie de un surplus de aproximativ 4 miliarde de lei pe cele două linii ale activităţii pentru a ocupa fotoliul de lider în topurile pe credite şi depozite.

Revista BankingNews a analizat în amănunt duelul dintre BCR şi Banca Transilvania în cadrul Numărului 2 (ediţia lunii iunie 2017) într-un editorial semnat de Cornel Dinu: “Se încinge lupta pentru supremație în banking-ul românesc. BCR și Banca Transilvania ne asigură atmosfera unui mare derby!“, unde lupta purtată de cele două bănci este asemuită unui meci de fotbal între două echipe de top.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)