Banca Transilvania se implică pentru înscrierea României în Cartea Recordurilor (Guinness Book Records), pentru cel mai mare curs de resuscitare din lume, la care sunt aşteptate peste 12.000 de persoane. BT, ca parte a comunității, încurajează creşterea numărului de persoane instruite pentru a salva vieți, prin acordarea primului ajutor necesar.

Evenimentul Record pentru viață va avea loc sâmbătă, în 28 mai a.c., de la ora 15.00,în Bucureşti, pe Arena Naționalăşi este organizat de Asociația Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanță Bucureşti-Ilfov. Timp de 15 minute toți participanții vor viziona un material video despre tehnicile de resuscitare, urmând ca fiecare persoană să exerseze, timp de trei minute, pe un manechin, procedura standard de resuscitare, asistat de personal medical sau de voluntari atestați ai Serviciilor de Ambulanță. Cei care au până în 18 ani şi doresc să participe la această acțiune trebuie să fie însoțiți de un adult.

Înscrierile se pot face prin două modalități:
• Pe siteul www.recordpentruviata.ro, secțiunea“Rezervă-ți un loc”
• La sediul Societății de Salvare Bucureşti, str. Episcop Radu nr. 27, sectorul 2, Bucureşti (caz în care este nevoie de prezentarea cărții de identitatesau sau a paşaportului).

Primii 12.000 înscrişi pe siteul campaniei Record pentru viață au posibilitatea să facă parte din programul de voluntariat Există un erou în fiecare dintre voi, susținut tot de Banca Transilvania şi care în prezent se desfăşoară în Bucureşti. Acesta presupune alertarea, printr-un mesaj pe telefon, a voluntarilor aflați pe o arie de până la 1.000 m de o persoană cu probleme de sănătate, pentru ca unul dintre aceştia să poată ajunge în maxim 5 minute pentru a acorda primul ajutor până la sosirea echipajului specializat.

Un record precendent privind cel mai mare curs de resuscitare din lume a fost stabilit în Germania, în anul 2013, când au participat 11.840 de persoane.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)