După decizia BNR din 9 noiembrie prin care dobânda cheie a crescut la 1,75%, vine și prima reactie din partea instituțiilor financiare. Banca Transilvania anunță creștea dobânzilor la produsele de economisire în lei pentru persoanele fizice și juridice cu până la 0,65 de puncte procentuale. Este vorba de depozitele cu dobândă fixă, constituite pe o perioadă de 12, 24 și 36 de luni.

Noile dobânzi la depozitele Băncii Transilvania:

Persoane fizice:
•Depozit pe 1 an: 1,9% (de la 1,6%);
•Depozit pe 2 ani: 2,1% (de la 1,65%);
•Depozit pe 3 ani: 2,3% (de la 1,85%).

Persoane juridice:
•Depozit pe 1 an: 1,5% (de la 0,85%);
•Depozit pe 2 ani: 1,8% (de la 1,35%);
•Depozit pe 3 ani: 2% (de la 1,4).

Asociații, ONG-uri, fundații:
•Depozit pe 1 an: 1,9% (de la 1,35%);
•Depozit pe 2 ani: 2,1% (de la 1,5%);
•Depozit pe 3 ani: 2,3% (de la 1,8%).

Depozitele clienţilor la nivelul Grupului Financiar BT, la sfârșitul primelor 9 luni ale anului, au ajuns la 99,4 miliarde lei, în creștere cu 9,3% față de începutul anului. 67,8 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 31,6 miliarde lei, ale persoanelor juridice.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)