Radu Negrea avea 83 de ani și era unul dintre cei mai respectați profesioniști din industria financiară din România.

Asociaţia Română a Băncilor deplânge dispariţia lui Radu Negrea, bancherul licențiat în drept care a condus ARB ca Secretar General timp de două decenii și care s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de vineri, 6 mai 2022.

Radu Negrea a fost unul dintre artizanii înființării Asociației Române a Băncilor în anul 1991. Cu peste 50 de ani de activitate financiar bancară, majoritatea în management, Radu Negrea a contribuit direct la înființarea pilonilor de bază ai sistemului bancar comercial, inclusiv din perspectivă legislativă, care asigură și astăzi funcționarea sectorului bancar românesc.

În perioada 1991-2011, Radu Negrea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Institutului Bancar Român și începând cu anul 1996 a reprezentat comunitatea bancară în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare. În perioada 1992-2011, domnia sa a reprezentat comunitatea bancară din România în plan international ca membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Bancare Europene. Între 1964 și 1982, a ocupat funcţii succesive în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior ca economist (1964), şef serviciu (1970), director (1973), consilier al preşedintelui (1978).

”În aceste momente de încercare și suferință pentru familie, cuvintele sunt prea modeste pentru a exprima pierderea unuia dintre cei mai experimentați bancheri care a contribuit la dezvoltarea sistemului bancar românesc, un lider, un reputat profesionist și un diplomat prin excelență. Radu Negrea avea 83 de ani și era unul dintre cei mai respectați profesioniști din industria financiară din România. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un mesaj public al Asociației Române a Băncilor.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)