O retea considerabila de ATM -uri inseamna pentru o banca nu numai un nivel de vizibilitate crescut, ci si capacitatea de a deservi un numar cat mai mare de posesori de carduri. Bancomatul s-a transformat intr-un adevarat ”ghiseu bancar”, care asigura de cele mai multe ori interactiunea dintre banci si clienti.

Mai nou, bancomatul este capabil sa raspunda multor nevoi ale utilizatorului, banala operatiune de retragere a banilor cash fiind completata de operatiunile de alimentare cont, plati facturi, schimb valutar, transferuri, etc.

Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, la nivel local exista 11.738 de ATM -uri, numarul bancomatelor inregistrand permanent in ultimii ani o evolutie pozitiva. Statistica realizata de publicatia online www.bankingnews.ro, pe baza informatiilor furnizate de bancile comerciale arata ca aproape 9.000 de ATM -uri (aproximativ 75% din total) apartin unui grup de 10 banci recunoscute pentru activitatea prolifica pe piata autohtona de carduri.

Diferenta fata de situatia valabila la nivelul anului 2010, cand numai trei banci se puteau lauda cu retele de bancomate mai mari de 1.000 de unitati, este reprezentata de faptul ca alte doua institutii de credit au reusit intre timp sa depaseasca acest prag psihologic. Astfel, in prezent, BCR, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank si Banca Transilvania sunt cele cinci banci cu peste 1.000 de bancomate.

Dintre cele zece institutii financiare analizate, BCR si Bancpost sunt singurele banci care au consemnat o reducere a portofoliului de ATM -uri, cea mai apreciabila diminuare fiind efectuata de liderul sistemului bancar autohton. La polul opus, cresteri considerabile ale retelelor de bancomate au fost consemnate de ING Bank, Banca Transilvania, CEC Bank si Garanti Bank.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)