Bancile vor acorda putina atentie celor cu resurse limitate, potrivit uneia dintre tendintele previzibile pentru anii urmatori, remarcate de autorii unui studiu al celebrei firme de consultanta McKinsey. Dupa ce au ratat oportunitatile din anii cresterilor economiilor din Europa de Est si multe dintre ele vor suferi inca, in anii urmatori, bancile isi vor schimba substantial politicile in Europa de Est (exceptand Rusia). Bancile din Europa de Est (exceptand Rusia) au perspectiva de a creste cu 12% anual, din punct de vedere al activelor in actualul deceniu, cu doar 2 procente mai putin decat in perioada 2000 – 2007, potrivit studiului Mc Kinsey. In functie de sentimentele dominante pe piata de capital, cotatiile bancilor respective ar putea imita dinamica activelor acestora. Unele vor iesi de pe pietele din regiune, nevoite sa-si re-evalueze angajamentul pe termen lung, dar cele care vor putea ramane vor avea numai de castigat.

Nu mai ramane mult timp pentru bancile mici. Ori se indreapta spre nise pe care sa devina stapane, ori vor fi tinte de preluare. Bancile care au peste 10% din piata au sansa de a depasi performantele celorlalte, cu un randament mediu al capitalului cu 5,2% mai mare decat al celorlalte banci. La acesta se va adauga, pentru jucatorii regionali, 2- 4 procente din achizitii sau schimburi de active „blocate“ in dezvoltarea lor, de la concurentii mai slabi.

Bancile isi vor restructura portofoliile, dar isi vor modifica si modul de abordare a pietei. Vor fi preferate anumite produse si anumite segmente de clientela. Un exemplu dat de McKinsey este cel al clientilor de tip “emerging affluent (in curs de dezvoltare a prosperitatii, n.r.), care sunt profesionisti tineri, educati, orientati catre consum. Acestia ar putea furniza pana la o treime din toate veniturile de retail-banking, in urmatorii trei pana la cinci ani“.

Europa de Est, are doar 7 % din populatia totala a pietelor emergente din lume, dar conteaza pentru 41 % din toate gospodariile din clasa de mijloc.

Previziunile pentru Romania

Retelele bancare straine au mari probleme de asimilare a expansiunii regionale anterioare crizei. Doar 10 banci din Romania au active de peste 10 miliarde de lei in Romania. Cele trei mari mari banci cu capital net austriac, Erste, Raiffeisen si Volksbank depasesc pragul de cota de piata regionala de 10%, stabilit de McKinsey, dar fiecare are propriile probleme legate de expansiunea est europeana si platesc cum pot pretul acesteia. Mai ales clientii sau potentiali lor clienti il platesc.

BCR este pe primul loc, cu active de peste 71 de miliarde de lei si cota de piata de peste 20%. Raiffeisen este a cincea (aproape 24 miliarde, aproape 7%), iar Volksbank a saptea (aproape 18 miliarde, 5%). Ar mai fi UniCredit Tiriac Bank, care este tot o filiera austriaca a marelui conglomerat italian, pe locul sase (peste 22 de miliarde si peste 6% cota de piata). Intre ele se strecoara Societe Generale cu BRD, pe locul al doilea (cea mai mare banca de la bursa din Bucuresti, active de 48 de miliarde si cotpa de piata de aproape 14%), si cele mai mari doua banci romanesti.

Bancile mama straine au problemele lor de acasa, dar tot vor inghiti, pana la urma pe cele cu capital romanesc. Astfel cotatiile acestora din urma, bursiere sau pe piata privata de capital, vor creste.

Bancile straine nici nu prea mai au de la cine lua piata. Dintre cele 38 de banci din Romania, excluzand sucursala ING si pe cele 2 banci pentru locuinte, doar patru mai au capital romanesc. Doua sunt pozitionate la varful clasamentului dupa valoarea activelor: Banca Transilvania (simbol bursier TLV, pe locul 3 cu 25,7 miliarde de lei) si CEC Bank (a cincea, necotata, 24,7 miliarde). Alte doua au insa pozitii foarte slabe: Banca Comerciala Carpatica (BCC, 3,7 miliarde si Banca Feroviara (necotata, cu nici 120 de milioane de lei).

„Exista in continuare o infrastructura de retail nerestructurata (cel putin fata de retailul de produse tangibile), tinuta pe loc pentru a fi pusa la treaba. Prin urmare, m-as astepta ca, imediat ce situatia o va permite, bancile sa incerce sa atinga din nou un prag de rentabilitate pe structura existenta, adica sa inceapa un marketing tip ‘push’ pe clienti, macar pana acolo unde riscul o permite“, crede consultantul Dragos Simion, potrivit RTV.ro Iar asumarea riscului va fi foarte conservatoare. „Inainte de toate, in perioada imediat urmatoare bancile vor incerca sa-si momeasca clientii cu depozite (cash inflow), pentru a-si asigura nivelele necesare de lichiditate, deci vor pune mai putin accent pe creditare (care e un cash outflow) “, a amai adaugat Dragos Simion.

Studiul McKinsey a luat in calcul ipotezele considerate cele mai probabile pentru urmatorii 5 ani: crestere lenta la nivel mondial, o dezintermediere prelungita si dureroasa, si volatilitate ridicata. „Acesta nu este cel mai rau scenariu, caci nu isi asuma, de exemplu, o dezmembrare dezordonata a UE si a Uniunii Economice Monetare (EMU), si nici o criza fiscala in Statele Unite“, precizeaza McKinsey.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)