12 banci din Romania sunt tinta unui virus informatic de tip troian, potrivit IBM. Compania avertizeaza ca odata patruns in sistem, virusul obtine datele de identificare, numele si parola clientilor institutiilor bancare.  Virusul este proiectat sa obtina si informatii personale, precum si coduri de autentificare in timpul sesiunilor de utilizare a serviciilor bancare online.

IBM a descoperit o versiune de malware Tinba v3 

Tinba v3 ataca online clienti ai bancilor in toata Europa, dar mai ales in Polonia, Italia, Germania și Olanda. Aceasta este, conform datelor IBM Security X-Force, prima situatie in care o varianta a acestui program a fost descoperita atacand in Romania.

“Tinand cont de campaniile Tinba v3 cunoscute de IBM Security, ne asteptam sa vedem mai multe atacuri Tinba in Romania in perioada urmatoare. Romania ar putea sa inceapa abia acum sa se confrunte cu Tinba, dar are deja probleme cu variante ale Dridex, Dyre, Neverquest si Zeus v2. Datele IBM Security arata ca de la inceputul anului cel mai activ troian in Romania este Dridex, insa aceasta situatie s-ar putea schimba daca activitatea Tinba se accelereaza”, afirma expertii IBM.

Potrivit IBM, 81% din atacurile inregistrate in acest an asupra bancilor din Romania au venit din partea unor variante Dridex, de 18% a fost responsabil programul Dyre, urmat de Neverquest și Zeus v2, cu aproximativ 1% fiecare.

Avand in vedere ca Tinba v3 este proiectat sa stranga cantitati mari de informatii personale precum și coduri de autentificare in timpul sesiunilor de utilizare a serviciilor bancare prin internet, IBM Security recomanda bancilor sa-si atentioneze clientii despre aceasta amenintare si sa actualizeze sectiunile site-urilor de informare in privinta securitatii utilizarii online a serviciilor bancare. Totodata, bancile din Romania ar trebui sa ceara clientilor sa raporteze email-urile suspecte.

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)