Bancpost sprijina agricultura si lanseaza o facilitate de credit dedicata companiilor mici si persoanelor fizice autorizate care activeaza in sectorul agricol. Bancpost lanseaza AGRICREDIT, o facilitate de pre-finantare a subventiilor APIA, dedicata companiilor mici si persoanelor fizice autorizate care activeaza in sectorul agricol. Noul produs de creditare vizeaza sustinerea acestui sector de baza al economiei romanesti si va putea fi accesat de clienti in toate unitatile Bancpost incepand de luni, 25 Iunie 2012.

Prin AGRICREDIT, clientii pot dispune in avans de fondurile necesare desfasurarii activitatii curente, inclusiv a platilor catre bugetul de stat, pana la incasarea subventiei de la APIA. AGRICREDIT poate fi accesat de orice societate comerciala sau PFA cu maxim 250 de angajati pentru care APIA emite adeverinte de inregistrare privind acordarea ajutoarelor de stat, conform Conventiei cvadripartita Bancpost– APIA-FGCR-MADR pentru finantarea beneficiarilor masurilor de bunastare pentru pasari si porcine pentru anul 2012.

Valoarea finantarii este de 80% din valoarea subventiei inscrisa in adeverinta eliberata de APIA si se acorda printr-o documentatie simplificata, fara garantii materiale prezentate de clienti, in baza adeverintei mentionate si a garantiilor FGCR. Totodata, clientii care acceseaza acest tip de credit beneficiaza de dobanda transparenta in functie de indicii pietei, precum si de gratuitate la comisioanele de administrare si de neutilizare.

In ceea ce priveste rambursarea creditului, precum si a dobanzii aferente intregii perioade de derulare a creditului, aceasta se realizeaza automat la incasarea subventiei de la APIA.

Odata cu lansarea acestui produs, Bancpost lanseaza “Campania AGRICREDIT”, campanie ce se va derula in perioada 25 iunie – 15 octombrie 2012 , prin care clientii eligibili pot profita de o oferta globala ce include, pe langa facilitatea AGRICREDIT, si pachetul tranzactional Basic. Prin acest pachet, clientii beneficiaza de acces permanent la disponibilitatile din contul curent, prin intermediul cardului VISA Business si a serviciului de internet banking, dar si de costuri reduse de tranzactionare.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)