Bank of Cyprus (BoC) analizeaza ‘in mod pozitiv’ oferta revizuita pentru vanzarea subsidiarei sale din Ucraina rusilor de la Alfa Group, ca parte a procesului de restructurare, transmite AFP.

In ianuarie, cea mai mare banca din Cipru anunta vanzarea participatiei de 99,77% in PJSC Ukrainian catre ABH Ukraine, care face parte Alfa Group, pentru 225 milioane de euro. Dar presa cipriota sustine ca rusii ofera cu 10% mai putin decat cifra initiala, din cauza inrautatirii crizei politice si economice din Ucraina.

Bank of Cyprus anunta ca a primit o oferta revizuita de la Alfa Group, care este analizata ‘in mod pozitiv’ de conducerea bancii cipriote. Vanzarea ar urma sa se finalizeze in viitorul apropiat si urmeaza sa fie supusa aprobarii autoritatilor de reglementare, se arata in comunicatul BoC.

Tranzactia face parte din strategia Bank of Cyprus de a se concentra pe pietele si pe afacerile sale principale si de a renunta la activele care nu sunt de baza (non-core).

Dupa lungi negocieri, reprezentantii FMI, UE, BCE au acceptat, in 2013, sa acorde Ciprului un imprumut de 10 miliarde de euro, in schimbul unui plan de masuri economice (cresteri de impozite, privatizari etc.) si al restructurarii drastice a sectorului sau financiar. in schimbul asistentei financiare, Ciprul a acceptat sa inchida a doua mare banca locala, Laiki Bank, si, de asemenea, sa impuna pierderi deponentilor la Bank of Cyprus, cea mai mare banca cipriota.

Orice escaladare a crizei din Ucraina reprezinta o amenintare pentru economia cipriota, a afirmat recent Panicos Demetriades, guvernatorul Bancii Centrale a Ciprului. Acesta a adaugat: ‘Orice adancire a crizei dintre Moscova si Occident, dupa anexarea Crimeii de catre Rusia, ar putea afecta redresarea economiei cipriote’. Rusia are multiple legaturi economice cu Ciprul.

Pe piata din Romania, in luna martie 2013, Marfin Bank Romania a preluat de la sucursala locala a Bank of Cyprus depozite in valoare totala de 77 de milioane de euro si active brute de 82 de milioane de euro, precum si personalul implicat in administrarea acestor contracte.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)