Valoarea medie a unui credit acordat de Banca Comerciala Romana (BCR) pentru achizitionarea unei locuinte, în 2014, a fost de circa 163.000 lei, se arata intr-un comunicat de presa remis de BCR. Valori similare s-au inregistrat in Timisoara, Iasi si Constanta in timp ce in Bucuresti valoarea medie a creditului acordat a fost de 191.000 lei.

La nivel national, 45% dintre creditele acordate de BCR pentru achizitionarea unei locuinte au fost folosite pentru cumpararea apartamentelor cu 2 camere, 27% pentru cele cu 3 camere iar 10% pentru garsoniere. Peste 13% din credite au fost folosite pentru achizitionarea unei vile/case.

In Bucuresti, 47% dintre creditele acordate de BCR pentru achizitionarea unei locuinte au fost folosite pentru cumpararea apartamentelor cu 2 camere, 27% pentru cele cu 3 camere iar 11% pentru garsoniere. Peste 10% din credite au fost folosite pentru achizitionarea unei vile/case.

Preferintele cumparatorului pentru ultimul etaj
La nivel national, in 2014, 19.4% dintre cumparatori au preferat sa achizitioneze o locuinta situata la ultimul etaj.

Daca pentru 2013 BCR a analizat impreuna cu partenerii sai din piata imobiliara cati si cine se muta la parter, pentru 2014 ne-am uitat catre preferintele romanilor pentru ultimul etaj. Daca la nivel national media a fost de 19.4%, la nivel local apar diferente: de la 15% Bucuresti, 20% Prahova, 21% Iasi, 22% Cluj, Sibiu si Brasov, 25% Constanta si 31% in Timis si Galati. Printre factorii care au influentat decizia cumparatorilor de a achizitiona o locuinta situata la ultimul etaj s-au identificat: structura fondului locativ existent, oferte interesante pentru clienti in proiecte rezidentiale noi, dorinta de a avea intimitate si priveliste placuta, dar si pretul atractiv in multe din cazuri” a declarat Teodor Mincu Seful Biroului Parteneri, BCR.

Profilul clientului
În ceea ce priveste profilul clientilor beneficiari ai creditelor acordate de BCR pentru achizitia unei locuinte, acestia sunt barbati (25 – 40 ani), casatoriti, cu studii superioare.

“De peste 9 ani colaboram cu partenerii din piata imobiliara astfel încat împreuna sa facilitam familiilor sa-si gaseasca casa de poveste pe care si-o doresc cu solutiile financiare BCR. În ultimii ani BCR s-a concentrat pe eliminarea riscurilor asociate creditelor, respectiv fluctuatia cursului valutar si fluctuatia dobanzii. În masura în care oferim clientilor dobanzi fixe atractive acestia vor prefera sa se protejeze împotriva riscului de dobanda pe perioade cat mai lungi de timp. BCR a introdus mai întai dobanda fixa pe 3 ani, apoi pe 5 ani si am facut un pas major si am introdus dobanda fixa pe 10 ani. Peste 80% dintre clientii nostri au ales în 2014 creditul ipotecar Casa Mea cu dobanda fixa pe 5 ani. Avand în vedere perioada mare de acordare a creditelor ipotecare de pana la 30 ani, ne dorim sa oferim clientilor nostri predictibilitate pe o perioada cat mai lunga de timp”, a declarat Teodor Mincu Seful Biroului Parteneri, BCR.

BCR a extins la 10 ani perioada de dobanda fixa pentru creditele ipotecare Casa Mea, dobanda fiind de numai 5.95% pentru clientii care au sau vor avea cont de salariu/pensie la BCR, comisionul de analiza fiind ZERO. Pentru clientii care nu au cont de salariu la BCR dobanda creste cu doar 0.2%.

BCR este prima banca din Romania care a luat decizia ca, începand din luna octombrie 2012, sa acorde credite numai în moneda în care clientii realizeaza venitul.

“Le multumim agentiilor si dezvoltatorilor imobiliari parteneri BCR care au participat la editia cu numarul 5 a BCR Real Estate Road Show. Fata de evenimentul organizat în 2011 (prima editie a evenimentului) unde vorbeam aproape exclusiv de creditare în Euro si programul Prima Casa, astazi vorbim de creditarea locuintelor în moneda nationala, precum si de familii care sunt la a doua achizitie de locuinte (peste 25% din clientii în 2014)”, a adaugat Teodor Mincu.

EXEMPLU DE CALCUL
Exemplu de calcul valabil în luna mai 2015 pentru clientii care încaseaza salariul la BCR, pentru un credit Casa Mea în valoare totala de 160.000 lei, pe 30 de ani: DAE = 5,31%; dobanda fixa 10 ani 5.45% ulterior variabila: 4,65%/an (ROBOR 6M + 3%); comision de analiza ZERO lei; cost evaluare apartament: 370 lei; valoare totala platibila: 311,593.27lei, cost total credit: 151,593.27 lei.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)