Suma minimă pentru constituirea unui depozit în lei este de 500 de lei, a unui cont de economii în lei de doar 1 leu.

Banca Comercială Română majorează până la 8% dobânzile pentru depozitele la termen în lei pentru persoane fizice. Demersul include o serie de modificări în oferta de produse de economisire și are loc în contextul în care BCR își propune să-și susțină clienții în compensarea costurilor legate de inflație, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Banca răsplătește loialitatea clienților prin costuri preferențiale și un bonus de dobândă de 1%, dacă aleg să-și încaseze salariul sau pensia la BCR și să-și deschidă depozitul online, prin platforma de digital banking George. Suma minimă pentru constituirea unui depozit în lei este de 500 de lei, a unui cont de economii în lei de doar 1 leu, iar deschiderea în George se face pe loc – extrem de rapid și ușor.

Noile dobânzi la depozitele BCR în lei pentru persoane fizice sunt următoarele:
* Depozit pe 3 luni: 6,80% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 5,80% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
* Depozit pe 6 luni: 7,20% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 6,20% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
* Depozit pe 12 luni: 8% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 7% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
* Depozit Maxiplus 24 luni: 8% (pentru clienții care încasează venitul la BCR) și 7% (pentru clienții care nu încasează venitul în cont BCR)
Oferta se aplică atât depozitelor nou deschise, cât și celor care se prelungesc manual sau automat la scadență.

BCR a crescut, de asemenea, dobânda la contul de economii Maxicont în lei, de la 1,50% la 2%, și a reintrodus în ofertă depozitele la termen în euro și dolari americani cu maturități la 3, 6 sau 12 luni, cu o dobândă unică de 0,25% indiferent de perioadă, precum și contul de economii Maxicont în lei și dolari cu dobândă de 0.10%. Toate produsele de economisire BCR pot fi deschise online, în George, sau fizic în unitățile băncii. Ofertele de dobânzi pot fi consultate pe site-ul BCR, secțiunea Dobânzi Economisire.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 17 de centre de afaceri și 16 de birouri mobile dedicate companiilor și 321 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate – 1.830 de bancomate, 11.400 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)