BCR ofera serviciul de direct debit pentru clientii Generali Romania, al 4-lea jucator pe piata de asigurari de viata din Romania, dupa volumul de prime brute subscrise in 2011, cu comision zero, se precizeaza intr-un comunicat de presa al bancii.

Prin semnarea parteneriatului cu BCR, cea mai mare banca din Romania, clientii Generali au acum posibilitatea sa imputerniceasca banca sa efectueze plata ratelor pentru asigurarea lor de viata, salvand timpul utilizat pentru deplasari sau efortul depus pentru memorarea datelor scadente.

„In 2012, dorim sa ne concentram si mai mult eforturile in directia oferirii de facilitati moderne in scopul cresterii gradului de satisfactie al clientului nostru. Acesta este si motivul pentru care am incheiat parteneriatul cu BCR, banca cu cea mai mare retea teritoriala la nivel de Romania si cu un inalt grad de recunoastere a serviciilor si a inovativitatii. Astfel, clientul de asigurare de viata poate scapa de grija platilor la scadenta prin activarea debitarii directe. In toate tarile vestice, platile efectuate prin debit direct sunt preferate de clienti si suntem convinsi ca gradul de utilizare al acestui tip de servicii va creste semnificativ in urmatorii ani si in tara noastra”, a declarat Ovidiu Racoveanu, Director Asigurari de Viata la Generali Romania.

Activarea serviciului de debitare directa ofera clientilor Generali si alte avantaje aditionale. Asiguratii au posibilitatea de a beneficia si de varianta platilor lunare, daca opteaza pentru direct debit BCR.

„Pentru clientii care doresc sa plateasca comfortabil asigurarea de viata, banca le ofera posibilitatea de activare rapida a platii prin direct debit prin serviciul on-line Click si Business 24 Banking BCR sau prin telefon, folosind seviciul Alo 24 Banking BCR. De asemenea, activarea se mai poate efectua in unitatile BCR sau in agentiile Generali. Un alt avantaj oferit clientilor Generali este acela ca, pentru acest tip de tranzactie, nu se plateste comision”, a declarant Valentin Florin Galatanu, directorul executiv al Directiei Tranzactii Bancare din cadrul BCR.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)