BCR celebrează astăzi Ziua Mondială a Economisirii prin cea mai mare lecție de educație financiară din România. Lecțiile încep la ora 10.00 și se vor desfășura pe tot parcursul zilei, în peste 20 de locații din întreaga țară, în parteneriat cu rețeaua Bibliotecii Metropolitane București, precum și cu opt biblioteci județene.

Cursurile-maraton de astăzi vor avea loc în urmatoarele locații din țară:
Rețeaua Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Detalii despre rețea aici: https://www.bibmet.ro/filiale/
Biblioteca Judeţeană Christian Tell Gorj
Biblioteca Judeţeană ”Nicolae Iorga” Prahova
Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” Argeş
Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu
Biblioteca Judeţeană Marin Preda Teleorman
Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj
Biblioteca Județeană Mureș
Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov

“Prin intermediul acestui adevărat maraton de cursuri de educaţie financiară, ne propunem ca 1.000 de participanţi din toată ţara să înveţe într-o singură zi cum să-şi gestioneze mai bine bugetul personal.Cursurile sunt susținute de profesorii de la Școala de bani, în fapt colegii noștri specializați în predarea noțiunilor de educație financiară. Participanţii vor afla cum să-şi administreze mai bine bugetul şi cum să fie conştienţi de factorii care le influenţează deciziile financiare. Astfel, vrem să contribuim la creşterea gradului de educare financiară a românilor, în condițiile în care România se află, în prezent, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol”, a declarat Nicoleta Deliu, coordonatorul programului național “Școala de bani”.

Studiu Erste: Cât mai economisesc românii

Suma de bani pe care oamenii o pun deoparte lunar, fie în economii, fie în investiții, a crescut, în ultimul an, în toate cele șase piețe din Europa Centrală și de Est – Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Croația, Serbia și Austria – acoperite de cel mai nou studiu al Erste Group privind economisirea, cercetarea anuală “Money Matters”, ediția 2017.

Românii economisesc cu 15% mai mult față de 2016, cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est.

Astfel, pentru această regiune în ansamblu, suma medie lunară economisită a fost de 91 de euro în 2017, reprezentând o creștere anuală de 10,4% față de 2016 și de 20,3% față de anul 2012. Românii au înregistrat cea mai mare creștere de la un an la altul, în privința banilor puși deoparte, ajungând la 53 de euro lunar, în creștere cu 15,2% față de anul trecut și cu 35,9% față de 2012. Austriecii continuă să fie lideri în această zonă a Europei, cu o medie de 239 de euro în fiecare lună, urmați de slovaci – 107 euro și cehi – 88 de euro. Pe locurile următoare se află croații – 63 de euro, ungurii – 53 de euro și sârbii – 37 de euro.

La nivelul întregii regiuni, studiul consemnează o creștere generală a numărului de persoane care spun că situația lor financiară generală s-a îmbunătățit în ultimul an. Tot românii conduc și aici în topul creșterilor, cu un avans de 8% în ultimul an, până la 33%, similar cu cel al cehilor, dar care au urcat până la o pondere generală de 43%. Cu toate acestea, aproape jumătate din numărul celor intervievați în România (49%) au declarat că viața lor financiară a rămas la fel. La polul opus, sârbii (35%), croații (31%) și ungurii (23%) se plâng că finanțele lor au mers mai prost în 2017.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)