BCR a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru mașinile multifuncționale (MFM) și pentru (APT), aceea de depunere numerar în orice cont bancar deschis la BCR. Operațiunea este disponibilă atât pentru clienții persoane fizice, care au posibilitatea să facă depuneri în LEI (la MFM și APT), euro și dolari (doar la MFM), cât și pentru persoanele juridice (microîntreprinderi/PFA), care au opțiunea depunerii în moneda națională.

Comisionul pentru această nouă operațiune de depunere la mașinile multifuncționale și la ghișeele automate este de 2 lei pentru depunerile în lei și 1 EUR / USD pentru depunerile în valută, cu 50% mai mici decât cele percepute la ghișeu. Limita maximă de tranzacționare este de 10.000 euro / zi sau echivalentul în lei.

“Suntem continuu preocupați de digitalizarea canalelor alternative de banking și de găsirea unor soluții eficiente și ușor de utilizat de către clienții noștri. Prin această nouă funcționalitate suntem în măsură să acoperim la terminalele self-service BCR peste 90% din tranzacțiile pe care un client le poate face la ghișeul unei unități. În plus, costurile pentru client sunt minime având în vedere că am eliminat comisioanele de retragere numerar la terminalele self-service încă din octombrie 2015, iar costurile pentru celelalte tranzacții sunt cu până la 50% mai mici decât la ghișeu” a declarat Marian Ignat, Director Executiv Digital Banking, BCR.

BCR dispune de cea mai mare rețea de terminale Self-Service din piața locală printr-o flotă de 2616 ATM-uri și terminale care acceptă depuneri de numerar și operațiuni complexe, și anume 1927 ATM-uri, 79 mașini multifuncționale și 529 de ghișee automate (echipamente tip Self-Service la care clienţii BCR, persoane fizice, pot efectua singuri operaţiunile dorite: plata facturilor, alimentarea conturilor curente sau rambursarea sumelor pentru cardul de credit) și 160 automate de schimb valutar, potrivit băncii.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)