BCR va disponibiliza 1.600 de salariati in urmatoarele 12-18 luni si va inchide peste 60 de sucursale neprofitabile, pentru a reaseza modelul la noile realitati economice, potrivit Mediafax. Banca va continua cresterea prin stimularea tranzactiilor bancare si concentrarea pe lei, anunta presedintele bancii Tomas Spurny. Vor fi inchise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numarul salariatilor va scadea de la 9.100 la 7.500.

Presedintele executiv al BCR a precizat ca in urma crizei modelul de business s-a modificat, iar sustenabilitatea afacerii presupune in acest moment o reducere a costurilor, tinta fiind de 250 de milioane lei in urmatorii doi ani. El a aratat ca strategia de dezvoltare pentru urmatorii cinci ani a fost aprobata recent, asa incat planul de restructurare nu a fost inca negociat cu cele trei sindicate din banca.

“Orice faci trebuie sa ai tot timpul in minte sustenabilitatea. Unele lucruri tin putin, altele functioneaza pe termen lung. Daca actionezi repede fara ideea de sustenabilitate in minte, atunci creezi bule speculative (…) Oricine este intelept va vedea ca cel mai important este cum le asiguri un viitor bun celor 7.500 de oameni care raman in banca”, a continuat Spurny, potrivit Mediafax.

“Vom inchide o parte din agentii- ma refer in general la unitati care nu se pot sustine singure si care impiedica cresterea performantelor bancii ca ansamblu. E ca in gradinarit- dupa ce plantezi un copac si vezi dupa 10 ani ca anumite ramuri impiedica sa creasca intreg copacul, cel mai bine e sa le tai ca sa poti asigura cresterea optima a copacului” spune plastic Spurny.
Cat despre recentul candal al fraudelor bancare, CEO-ul BCR spune ca institutia si-a intetit eforturile de verificare a tuturor posibile fraude, amintind ca banca a sesizat in urma cu 9 luni autoritatile atunci cand a facut obiectul unor fraude. “Pentru fraude avem toleranta zero iar atunci cand am observat “baieti raI’nu am ezitat sa raportam acele situatii. Insa nu fraudele sunt definitorii pentru sistemul bancar, nu ele sunt vinovate pentru actuala situatie din economie, ci criza”, mai spune Spurny.

Legat de revenirea economiei romanesti, CEO-ul BCR spune ca acest lucru s-ar putea intampla abia din 2014. “Dar nu va fi o crestere de doua cifre,  Retailul ar putea creste cu 3,5-5% in vreme ce sectorul corporate cu pana la 9%. Incepand din 2014, insa”, explica Spurny. Din momentul in care decelerarea activitatii se opreste si pana in momentul revenirii la conditiile de dinaintea contractiei economice e nevoie sa treaca circa 5 ani, mai spune CEO-ul BCR

Potrivit acestuia, 2013 va fi cel mai greu an din punct de vedere al creditelor neperformante.. Multe companii din mai multe industrii se vor confrunta cu dificultati care le vor face greu bancabile.

Dorim sa fim lideri pe segmentul intermedierii financiare, sa venim cu produse noi, sa dezvoltam segmentul de bankinsurance si cel legat de banca pentru lcuinte, a mai dezvaluit Spurny. El s-a referit si la recenta decizie de a renuntat la creditarea in lei spunand ca BCR va finanta in continuare in valuta acei clienti care obtin veniturile in valuta, dar modelul folosit pana acum de a “importa” valuta pe care sa o folosesti ulterior in activitatea de creditare nu este un model sustenabil.

 

Datele la noua luni arata ca personalul bancii a ajuns la circa 7.600 de angajati, fata de 8.400 de angajati la finele anului trecut, in timp ce numarul de sucursale a coborat la 621, fata de aproape 670 in decembrie 2011.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)