Leul s-a apreciat vizibil in prima parte a zilei, in principal ca urmare a interventiilor indirecte realizate de banca centrala si a dobanzilor in crestere, astfel ca BNR a publicat un curs de 4,5186 lei/euro, reprezentand cel mai redus nivel din ultimele cinci saptamani, scrie Mediafax. Cursul a coborat marti cu 1,21 bani, de la 4,5307 lei/euro luni. Un nivel mai redus a fost publicat de BNR la 6 iulie, cand euro a fost cotat la 4,5142 lei. Astfel, leul a recuperat 2,78% fata de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat in urma cu o saptamana, din cauza tensiunilor politice.

Pentru dolar rata de referinta a coborat luni cu 2,21 bani, de la 3,6790 lei/dolar la 3,6569 lei/dolar, iar cursul pentru franc a scazut de la 3,7723 lei/franc la 3,7625 lei/franc.

La deschidere, bancile cotau euro la 4,5355 – 4,5375 lei, peste nivelul de la finalul sesiunii de luni, cand schimburile se perfectau la 4,5325 – 4,5350 lei/euro.

In prima ora de tranzactionare, cursul a coborat nesemnificativ, iar dupa ora 10:00 si-a accelerat scadere, pana la un minim de 4,5135 lei/euro. In jurul orei 13:00, cursul a urcat aproape de 4,52 lei/euro.

“Au fost mai multi factori care au contribuit la evolutia leului. Printre acestia se numara dobanzile ridicate din piata monetara, ca urmare a deciziilor BNR de a plafona sumele cu care imprumuta bancile prin operatiuni repo, datele peste asteptari privind cresterea economica, precum si interventiile indirecte ale bancii centrale”, a spus dealerul unei banci.

De asemenea, dealerii spun ca sentimentul pozitiv a fost sustinut si de unele comentarii FMI care sustin ca leul este usor subevaluat. Seful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a afirmat marti ca rata de schimb este aproape de nivelul de echilibru, avand in vedere fundamentele economice, iar leul are un mic spatiu de apreciere dupa ce situatia va reveni la normal.

Dobanzile practicate de bancile comerciale pentru plasamentele cu scadenta la o zi au crescut la 6-6,5%, de la 5,27 – 5,75% cu o zi in urma. Astfel, randamentele au depasit cu mult rata de politica monetara, ca urmare a deciziei BNR de a reduce sumele pe care le imprumuta bancilor comerciale prin licitatia repo.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)