BNR ar putea reduce marti nivelul dobanzii cheie de la 3,25% la 3%, in timp ce rezervele minime obligatorii s-ar putea mentine constante, la 12% pentru pasivele in lei si 16% pentru valuta, potrivit analistilor financiar-bancari. Cei mai multi analisti considera ca rezervele minime obligatorii (RMO) pentru pasivele in lei ar putea fi mentinute de BNR la 12%, in timp ce un numar mic dintre ei estimeaza o reducere a acestora la 10%, potrivit unui sondaj intern al Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania. Totodata, nivelul RMO in valuta ar putea fi pastrat la 16%.

Consiliul de Administratie al BNR a decis la inceputul lunii august sa reduca dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,5% la 3,25% pe an, si sa mentina rezervele minime pentru pasivele in lei si valuta, la 12%, respectiv 16%. De asemenea, BNR a redus din nou prognoza de inflatie, de la 3,3% la 2,2% pentru acest an si de la 3,3% la 3% pentru 2015, si a anuntat prognoze privind rata medie a inflatiei de 1,4% in acest an si 2,4% anul viitor.

Analistii se asteapta la continuarea ciclului de relaxare a politicii monetare si in noiembrie, cu taierea a inca 0,25 puncte procentuale la dobanda cheie, astfel incat aceasta va ajunge la 2,75%.

Este estimata si o reducere a RMO in lei, in paralel cu mentinerea RMO in valuta.
De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat dupa sedinta CA din august ca prognoza de inflatie ofera spatiu pentru o noua reducere dobanzii-cheie, dar o decizie va depinde mult mai mult de contextul international si de fluxurile de capital, dupa experienta ultimelor luni, in care criza din Ucraina a suprins prin intrari mari de capital in Romania.

“Daca va uitati la noua proiectie de inflatie s-ar putea sa mai fie (loc de reducere). Dar noi am avut si avem retineri, probabil ca va amintiti ca noi am spus la inceputul anului ca 3,5% este un nivel pe care ne simteam confortabili. A intervenit aceasta evolutie mult mai avantajoasa, semnificativ mai avantajoasa a inflatiei pe plan intern, categoric si datorita unor influente externe, in Europa miscarea preturilor este deja definita ca o inflatie scazuta si de durata. In plus, avem un mediu international cu particularitati. Este categoric ceva deosebit fata de ce am gandit la inceputul anului. Stiti ca dupa criza din Turcia au fost iesiri de capitaluri, uitati ca suntem la jumatatea anului, realitatea crizei ucrainene este pana acum alta, nu suntem siguri pe ea, mai degraba incertitudine decat certitudine, a la longue, ca sa spun asa, dar pe termen scurt, am asistat la intrari destul de importante de capitaluri si presiuni de apreciere a cursului”, spunea Isarescu.
El a aratat ca BNR nu poate estima daca intrarile de capital vor continua, dar a realizat ca pozitia de 3,5% nu a mai fost atat de confortabila.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)