Bancile din Grecia recapitalizate recent raman sub controlul actionariatului privat cel putin pana în luna septembrie, iar în conducerea executiva a fiecarei institutii de credit va fi instalat un reprezentant al Fondului Elen de Stabilitate Financiara, potrivit directorului BNR Nicolae Cinteza.

“Ca urmare a infuziei de capital realizate la cele patru mari banci din Grecia care au prezenta în Romania, Banca Centrala a Greciei ne-a informat ca operatiunea reprezinta doar un avans în vederea viitoarei majorari de capital care va fi operata la aceste banci. În acest context, oficialii greci au precizat ca aceaste injectie de capital nu vor schimba structura actionariatului, care va ramane privata”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Directiei Supraveghere din Banca Nationala a Romaniei, Nicolae Cinteza.

Oficialul BNR a aratat ca în informarea primita de la Banca Greciei se precizeaza: “Cu toate acestea, structura actionariatului ar putea fi modificata dupa finalizarea procesului de recapitalizare, care este programata pentru septembrie 2012”. Cinteza a precizat ca operatiunea nu va determina o modificare a managementului celor patru banci, însa în boardul director al fiecarei institutii va fi numit un reprezentant al Fondului Elen de Stabilitate Financiara.

În urma injectiei de capital, National Bank of Greece, care detine în Romania Banca Romaneasca, a primit 7,43 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 4,7 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obtinut 3,97 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro.

“Recapitalizarea punte a celor mai mari patru banci grecesti a fost finalizata prin transferul de fonduri de 18 miliarde euro de la Fondul Elen de Stabilitate Financiara. Injectia de capital reface rata de adecvare a capitalului a acestor banci si le asigura accesul la lichiditati de la Banca Centrala Europeana si Eurositem. Bancile dispun acum de suficiente resurse financiare pentru a sprijini economia reala”, se arata într-un comunicat transmis luni seara de ministerul elen al Finantelor.

Fondul Elen de Stabilitate Financiara a fost înfiintat în Grecia pentru a distribui catre banci fondurile destinate recapitalizarii, primite de la UE în cadrul acordului de finantare externa. Surse guvernamentale au declarat pentru Reuters ca statul elen ar putea trage 3 miliarde euro din fondurile ramase neaccesate în cadrul primului program de finantare externa, derulat din mai 2011 pana în martie 2012, pentru a acoperi cheltuielile bugetare, daca încercarile de revigorare a colectarii de venituri ar esua.

Grecia trece prin cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune, marcat de turbulente politice majore dupa alegerile din 6 mai, care nu au rezultat în stabilirea unei coalitii de guvernare, alimentand temerile ca tara ar putea iesi din zona euro. Bancile elene sunt afectate sever de criza, suferind retrageri semnificative de depozite în paralel cu pierderile înregistrate în urma restructurarii partiale a datoriei statului elen, care aproape le-a epuizat rezervele de capital.

Fondul Elen de Stabilitate Financiara, finantat de guvernele zonei euro si de FMI, trebuie sa injecteze un total de 50 miliarde euro în bancile grecesti, primind în schimb actiuni, cu obiectivul pe termen lung de a reprivatiza institutiile. Detaliile planului de recapitalizare a bancilor grecesti nu sunt cunoscute, acestea urmand sa fie stabilite de viitorul guvern, care ar trebui stabilit în urma alegerilor programate pentru 17 iunie. Printre aceste detalii se numara si numarul de actiuni si/sau obligatiuni convertibile care vor fi emise de banci în schimbul fondurilor de urgenta.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)