Coronavirusul a devastat turismul, transporturile, industria restaurantelor şi a barurilor, spun experţii consultaţi de Mediafax. De asemenea, companiile nu mai obţin suficient profit încât să îşi plătească angajaţii, iar măsuri de sprijin trebuie luate urgent pentru a susţine economia României.

Potrivit economistului Dragoş Cabat, Banca Naţională a României (BNR) se gândeşte deja la o reducere a dobânzilor, aşa cum au făcut Banca Angliei şi Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed).

„Bănuiesc că din punct de vedere monetar, BNR se gândeşte deja, aşa cum au făcut BOE şi Fed, să micşoreze dobânda de politică monetară. Mai mult decât atât nu are ce să facă. BNR mai poate propune, împreună cu băncile, un pachet de măsuri care să ajute în special IMM-urile”, a declarat Cabat.

Analistul Adrian Benţa explică că România are nevoie de programe economice pentru că firmele nu realizează suficient profit astfel încât angajaţii să îşi primească salariile. Conform acestuia, ar trebui ca taxele pe salarii să fie reduse, amânate sau plătite în rate.

„În acest moment, avem situaţii în care firmele nu realizează suficient profit cât să plătească salariile angajaţilor. Şi atunci va trebui să fie găsită o soluţie fie pentru reducerea taxelor pe salarii, fie o amânare a plăţii sau a plăţii în rate a taxelor datorate bugetului de stat. Să le dăm trei luni de graţie şi apoi şase luni de rate”, a spus Benţa pentru Mediafax.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)