Banca Națională a României va lansa în circulație, în cursul anului 2020, bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința din 30 iulie a.c., lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial.

Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

Consiliul de Administrație al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităților feminine – ce a găsit o largă susținere în societatea românească. Banca Națională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranță și identificare, precum și data exactă a lansării în circulație.

INEDIT

Din 196 de țări, doar 48 de state dețin o femeie pe o bancnotă. Din 2020, Romania va de veni al 49 stat ce va celebra o femeie si doar al patrulea stat care va avea o femeie eroină națională pe o bancnotă (Jamaica, Venezuela, Haiti).

Campania – “Femei pe bancnote”

În aprilie 2018, jurnalista de modă Janina Nectara lansa campania “Femei pe bancnote”. Jurnalista a gândit o platformă online și a redactat o petiție adresată Guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

Campania “Femei pe bancnote” a insemnat votarea personalității istorice preferate și apoi semnarea petitiției adresate Băncii Naționale.

Pe site-ul web utilizatorii au la dispoziție o listă cu 100 de nume ale femeilor care au marcat în istorie, domenii precum medicina, ingineria sau cultura.

Recent, după confirmarea unui nou mandat, jurnalista i-a trimis o scrisoare deschisă Guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, pentru a-l felicita pentru noul mandat și a-i reaminti că avem o datorie de onoare față de femeile care au scris istoria acestei țări.

Mai mult, Janina Nectara o nominalizează pe eroina Ecaterina Teodoroiu și îi reaminteste Guvernatorului că aceasta este un simbol irepetabil în istoria noastră.

“Într-un cuvânt, ECATERINA TEODOROIU este un profund simbol al ALTRUISMULUI. Și ce simbol mai frumos ar putea avea o națiune, dat fiind că altruismul este apanajul omului superior?!” este mesajul jurnalistei catre Mugur isarescu.

Cum au votat românii în campania “Femei pe bancnote”

Până în ziua anuntului venit de la BNR, campania a primit 20,846 de de voturi. Cele mai votate femei din Campanie sunt:

Regina Maria – 5.740 voturi

Regina Elisabeta – 2, 369 voturi

Ana Aslan – 2,298 voturi

Ecaterina Teodoroiu – 2.149 voturi

Maria Tanase – 2, 004 voturi

In anul 1950, România avea tot pe bancnota de 20 de lei un chip feminin.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)