Membrii Consiliului BNR sunt de părere că efectele Ordonaței 114, adoptată la finalul anului 2018, sunt de natură să sporească gradul de incertitudine ce caracterizează actuala prognoză. Potrivit minutei BNR, incertitudinile crescute sunt asociate şi conduitei viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, dată fiind nefinalizarea proiectului de buget pe anul 2019, observându-se totodată că actuala perspectivă a creşterii economice presupune o conduită cvasi-neutră a acestei politici în 2019, succedată însă de revenirea la o atitudine pro-ciclică în 2020, în principal ca urmare a aplicării din toamna anului curent a prevederilor legii pensiilor.

Discuțiile au gravitat în jurul taxei pe activele băncilor.

Potrivit membrilor CA al BNR, legarea taxei asupra activelor financiare ale instituţiilor de credit de cotaţii reprezentative ale pieţei monetare interbancare – precum ROBOR la 3 şi 6 luni – înseamnă, de fapt, legarea ei de conduita politicii monetare.

“În contextul discutării implicaţiilor taxei asupra activelor financiare ale instituţiilor de credit, membrii Consiliului şi-au exprimat din nou îngrijorările legate de maniera de stabilire a acesteia, reiterând că legarea acestei taxe de cotaţii reprezentative ale pieţei monetare interbancare – precum ROBOR la 3 şi 6 luni – înseamnă, de fapt, legarea ei de conduita politicii monetare, fiind prin urmare esenţial ca OUG 114 să renunţe la această abordare. S-a subliniat că independenţa instrumentelor de politică monetară, ca parte a independenţei statutare a BNR, este crucială pentru îndeplinirea mandatului privind stabilitatea preţurilor. Totodată, s-a arătat din nou că efectele adverse ale taxei ar putea fi potenţate de cele ale iniţiativelor legislative vizând sectorul bancar aprobate recent, ale căror prevederi sunt de natură a afecta creditarea şi transmisia monetară, dar şi stabilitatea băncilor, precum şi costurile de finanţare externă ale economiei”, se arată în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, publicată pe site-ul instituţiei..

În opinia unor membri ai Consiliului, riscurile din plan extern ar putea fi pronunţate, fiind induse de conflictul comercial şi de modul de ieşire a Marii Britanii din UE, precum şi de tensiuni geopolitice şi volatilitatea pieţei financiare internaţionale. S-au făcut, de asemenea, referiri la conduita politicii monetare a BCE şi a altor bănci centrale mari şi la atitudinea probabilă a băncilor centrale din regiune, potrivit Agerpres.ro

În acest context, membrii Consiliului au subliniat din nou necesitatea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, care să evite o supraîmpovărare a politicii monetare, cu efecte indezirabile în economie. Totodată, s-a reiterat importanţa unui dozaj şi a unei cadenţe adecvate de ajustare a conduitei politicii monetare, din perspectiva ancorării anticipaţiilor inflaţioniste şi a menţinerii ratei anuale a inflaţiei pe traiectoria evidenţiată de prognoza pe termen mediu a BNR, în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)