Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut puternic vineri la 3,28%, de la 3,17% joi, nivel la care a stagnat trei zile, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României – BNR.

Acesta este cel mai ridicat nivel din ultimele aproape două luni. Indicele ROBOR a mai atins un nivel apropiat la 27 august, când a fost 3,27%, iar atunci era în scădere de la 3,30% la data de 24 august.

Într-o intervenție la Digi 24, Ciprian Dascălu, economist șef la ING, a explicat că acestă creștere poate avea motive tehnice, legate de incertitudinile pieței la manevrele viitoare ale BNR. Creşterea indicelui ROBOR vine înaintea anunţului de luni al Băncii Naţionale a României referitor la organizarea de operaţiuni de piaţă, existând temeri că banca centrală nu va mai injecta lichiditate în piaţă, susţine Ciprian Dascălu, economist-şef al ING Bank România.

“Creşterea ROBOR vine înaintea anunţului de luni al BNR referitor la organizarea de operaţiuni de piaţă, existând temeri privind neorganizarea unor operaţiuni repo de injecţie de lichiditate pentru a compensa deficitul de lichiditate din piaţa monetară preconizat pentru noua perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii ce va începe cu data de 24 octombrie. În lipsa unui angajament din partea băncii centrale privind organizarea consecventă a operaţiunilor de piaţă, aceasta incertitudine se reflectă în creşterea cotaţiilor ratelor de dobândă. De asemenea, probabil piaţa consideră că presiunile de depreciere ale leului observate în ultima perioadă, pe fondul contextului extern mai tensionat, ar putea determina banca centrală să limiteze operaţiunile de injecţie de lichiditate”, spune Ciprian Dascălu.

Prognoza ING, LA FINAL DE AN- ROBOR LA 3 LUNI –  3,20%.

“Ne aşteptăm ca ROBOR la 3 luni să încheie acest an în jur de 3,20% pe fondul reechilibrării lichidităţii pe piaţa monetară dată cu realizarea deficitului bugetar preconizat şi după scadenţa unei emisiuni de titluri de stat de peste 8 miliarde lei”, a spus economistul şef al ING Bank România.

 

ROBOR crește semnificativ

Cel mai ridicat nivel al indicelui ROBOR la 3 luni din acest an a fost de 3,47%, la atât fiind cotat în toată săptămâna 30 iulie – 3 august.

În plus, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 3,50%, de la 3,44% joi.

Acesta este cel mai ridicat nivel de la începutul lunii august până în prezent. La data de 6 august, ROBOR-ul la 6 luni era de 3,49%, în creştere de la 3,53% la data de 3 august.

Cel mai ridicat nivel la care a ajuns indicele ROBOR la 6 luni a fost de 3,53%, care a fost atins iniţial la data de 30 iulie.

De asemenea, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut vineri la 3,57%, de la 3,51% joi, nemaifiind la acest nivel din data de 30 iulie.

Acesta este cel mai ridicat nivel atins de indicele ROBOR la 9 luni în acest an, fiind atins iniţial la data de 30 iulie.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat vineri la 3,62%, de la 3,56% joi. Acest indice a mai atins un nivel mai ridicat de atât la data de 3 august, când a fost de 3,63%, urmat de o scădere la 3,60%, la data de 6 august.

La data de 30 iulie, indicele ROBOR la 12 luni a atins cel mai ridicat nivel al acestui an, de 3,63%, la care a mai ajuns ulterior la datele de 1 august şi 3 august.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)